Anghel Iordănescu, candidat PSD la Consiliul General, suspect de coronavirus

Share

Fostului selecţioner al Naţionalei Anghel Iordănescu nu-i prieşte prezenţa pe lista PSD de la Consiliul General. Fostul mare jucător şi antrenor e suspect de coronavirus.

Edi Iordănescu a confirmat că tatăl său, Anghel Iordănescu, şi-a făcut testul pentru coronavirus şi s-a izolat, după ce s-a simţit rău, la jumătatea acestei săptămâni.

„S-a simţit rău acum vreo 2-3 zile. Are gust, are miros, nu sunt semne clare, dar s-a simţit rău, în sensul că l-a durut capul destul de tare şi noaptea a făcut şi un pic de temperatură. A decis să meargă şi să-şi facă toate analizele. Aşteptăm răspunsul la toate analizele, este sub observaţie, sub control, i-a luat sânge, i-a făcut şi testul.

Întâmplarea face că de atunci se simte mult mai bine, nu s-a agravat. El şi sora s-au izolat. Mama a fost plecată ceva timp de acasă, a plecat cu fratele meu mai mic, au fost într-un concediu. Tata a rămas în Bucureşti, urma să plece împreună, dar am preferat toţi să avem grijă, să fim precauţi, iar ei stau separat faţă de noi restul.

Ideea este că în prima fază nu s-a gândit la asta. Ulterior, s-a gândit să elimine scenariul ăsta şi a făcut testul. Iniţial se gândise la alte lucruri, că poate a răcit. Sper să fie totul ok şi să nu fie probleme”, a declarat fiul lui Iordănescu.

Anghel Iordănescu, care are 70 de ani, a apărut, la începutul acestei săptămâni, alături de Gabriela Firea, când a fost depusă lista cu candidaţii PSD pentru Consiliul General.

Share