Andrei Caramitru îl pune la punct pe Bogdan Chirieac

Share

Andrei Caramitru reacţionează dur după ce Bogdan Chirieac a declarat la România TV, într-un dialog violent cu deputatul USR Ionuţ Mosteanu, că se aşteaptă ca useristii să „pună mâna pe cuţit, apoi pe pistol”.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

„Dumneavoastră reprezentaţi extrema dreaptă: cancerul”, a susţinut Chirieac, enervat că deputatul USR i-a spus că vorbeşte prostii.

„Un nebun numit Chirieac, plătit regeşte de PSD să se dea în stambă la latrinele TV. Spune că USR vrea să îl împuşte şi că USR a distrus companiile româneşti (!!!). Urlând şi făcând spume. Eu zic că asta ar trebui pus în carantină în spital psihiatric. Că e mai periculos decât cineva infectat cu coronavirus”, a scris Caramitru, pe Facebook.

Iată dialogul ireal de la România TV dintre Bogdan Chirieac şi Andrei Caramitru:

Bogdan Chirieac: Trebuie să înţelegeţi că fabrică din România, care face componente auto, primeşte şi ea comenzile din Germania, din Franţa, din Statele Unite. Depinde de fabrică cu care e. Dacă acolo, dacă în situaţia asta, şi suntem în martie, primul trimestru se duce, economia mondială a scăzut, înseamnă că în lume s-au vândut mai puţine maşini, înseamnă că sunt comenzi mai puţine pentru fabricile din România. Ştiţi ce se poate întâmpla? Îmi cer scuze, domnule deputat. Poţi să începi să ai şomaj în România. Şi-atunci, oamenii, în loc să plătească taxe la stat, statul le plăteşte lor ajutorul de şomaj. În momentul în care se intra în spirală, când se închide fabrica, lumea pleacă la şomaj, consumul se contractă şi mai mult şi se închid şi alte fabrici, fireşte.

Ionuţ Mosteanu: Au efect de domino. Criza are un efect de domino.

Bogdan Chirieac: Corporaţiile… Aşa-i firesc, doamna Ruse! Ca pe ale noastre, ce se începuse, ce-nflorise, le-aţi distrus (i se adresează lui Ionuţ Mosteanu). Că, mă rog, USR-ul aşa a vrut.

Ionuţ Mosteanu: Cum să vrea USR-ul? Ce spuneţi prostiile astea, că a vrut să distrugă?

Bogdan Chirieac: Domnule, vă rog frumos, hai… păstraţi-vă cuvântul!

Ionuţ Mosteanu: Păi, ce-s prostiile astea? Hai să fim serioşi! Suntem de 3 ani în politică şi spuneţi că USR a închis fabrici?! Aveţi un pic de decenţă!

Bogdan Chirieac: Păstraţi-vă buna-cuviinţă!

Ionuţ Mosteanu: Aveţi un pic de decenţă, aveţi proprietatea termenilor! Suntem de 3 ani în politică. Ce fabrici a închis USR-ul?

Bogdan Chirieac: Eu nu v-am făcut pe dumneavoastră prost şi nici n-am spus că dumneavoastră aveţi prostii. Adineauri aţi depăşit limita roşie de agresivitate şi violenţă.

Ionuţ Mosteanu: Care adineauri?

Bogdan Chirieac: Încetaţi cu prostiile!

Ionuţ Mosteanu: Spuneţi un nume de fabrică pe care am închis-o!

Bogdan Chirieac: Dumneavoastră asta spuneţi în acest moment. Aşa.

Ionuţ Mosteanu: Spuneţi, domnule, un nume de fabrică!

Bogdan Chirieac: N-aţi înţeles nimic. În afară de violenţă şi cătuşe, nu ştiţi nimic.

Ionuţ Mosteanu: Susţineţi-vă cuvintele cu argumente!

Bogdan Chirieac: Deci, este o mare greşeală făcută de poporul român în zona asta: violenta, agresivitatea dumneavoastră.

Ionuţ Mosteanu: Minciuni. Minciună e o greşeală.

Bogdan Chirieac: Şi iată violenta şi atacul la adresa mea, pe care tocmai l-aţi executat. O violenţă de limbaj dincolo de limită. Dumneavoastră, atenţie, sunteţi deputat.

Ionuţ Mosteanu: Da.

Bogdan Chirieac: Deci sunteţi alesul poporului.

Ionuţ Mosteanu: Şi dumneavoastră vă pretindeţi jurnalist.

Bogdan Chirieac: Nu mă pretind, lăsaţi-mă! Sunt un cetăţean. Deci, dumneavoastră, adineauri, ca deputat, că demnitar al statului român, aţi jignit grav un cetăţean.

Ionuţ Mosteanu: Dumneavoastră aţi jignit un partid şi două milioane de votanţi, spunând o minciună despre acest partid.

Bogdan Chirieac: Este exact în cazul dumneavoastră, partidul dumneavoastră, acuzaţiile de neo-marxism se pare că nu sunt acuzaţii. Sunt o descriere perfectă.

Ionuţ Mosteanu: Ce este ăla neo-marxism, domnule?

Bogdan Chirieac: Extrema dreaptă.

Ionuţ Mosteanu: Ce extrema dreaptă? Niciun fel de extremă dreaptă. Suntem oameni veniţi din mediul privat.

Bogdan Chirieac: Deci, dumneavoastră… mi-e teamă că reprezentaţi, nu ştiu dacă tot partidul dumneavoastră, dar dumneavoastră reprezentaţi extrema dreaptă: cancerul. Extremă dreaptă este cancerul…

Ionuţ Mosteanu: Nu mai spuneţi minciuni despre USR şi o să avem o discuţie civilizată.

Bogdan Chirieac: Deci, atenţie! Aţi spus că spun prostii. Apoi că spun minciuni. Eu nu v-am jignit în niciun fel şi nu v-am caracterizat spusele.

Ionuţ Mosteanu: Puteţi să-mi spuneţi dacă greşesc.

Bogdan Chirieac: Nu vă combat cu armele acestea murdare pe care le folosiţi dumneavoastră. Eu v-am luat pe ideologie şi metafizică, da!

Ionuţ Mosteanu: Puteţi argumenta? Aţi spus că am închis fabrici. Ce fabrici?

Bogdan Chirieac: Dumneavoastră, ca atare, vă comportaţi ca un neo-fascist.

Ionuţ Mosteanu: Nu-s deloc neo-fascist. Sunt un om care, pentru oamenii de la televizor, cere nişte argumente.

Bogdan Chirieac: Maine veţi avea cuţitul în mână, iar poimâine şi pistolul în mână. Această ţară a mai trecut prin asta, să ştiţi.

Ionuţ Mosteanu: Nu am niciun cuţit. Sunt un om foarte paşnic. Staţi dumneavoastră liniştit.

Bogdan Chirieac: Nu ştiu, nu ştiu. Dar violenta de limbaj vă caracterizează.

Ionuţ Mosteanu: Dar nu accept minciuni. Aduceţi probe! Dacă am închis noi fabrici, spuneţi care.

Bogdan Chirieac: Nu era vorba despre asta, dar, mă rog, cred că aveţi un discernământ redus.

Vezi video de la minutul 22:

Share