«Am aşteptat să găsesc până în ultima clipă motive pentru care să votez această Alianţă, însă am constatat, ca şi atunci când am părăsit Palatul Cotroceni, că România
are aceeaşi problemă în politică: una legată de caracter, dar şi de principii.
Când l-am votat la preşedinţia PNL pe Crin Antonescu credeam nu doar în principiile lui, ci şi în ceea ce spunea…
De când am auzit de această Alianţă PNL-PC mi s-a părut nefirească, i-am spus asta lui Crin Antonescu astăzi în mod deschis şi mi-a replicat că ar fi trebuit să am principii atunci când am lucrat cu Traian Băsescu «care e un securist» sau atunci când l-am dat în judecată pe Theodor Atanasiu.
Eu nu am văzut dosarul de securitate al lui Traian Băsescu şi dacă nici Crin Antonescu nu l-a văzut, ne situăm în registrul unei declaraţii de tip «Porumbacu». Dacă marea problemă a românilor ar fi numai Traian Băsescu, ar fi simplu pentru că l-am înlocui cu o altă persoană, mai devreme sau mai târziu.
Din păcate, Crin Antonescu nu vrea să înlocuiască un sistem, ci duce o luptă personală cu un om»

Da, aşa este; din păcate sau din fericire, omul acela cu care se luptă Crin nu se luptă cu Crin, ceea ce ne economiseşte muniţia. O cheltuială în minus! În curând, Crin nu va fi nici amintirea lui Voiculescu…căci a unui electorat anume e din ce în ce mai puţin!