Adriana Nica, ţiitoarea lui Sorin Oprescu, ejectată din fruntea Spitalului Universitar

Share

Ministerul Sănătăţii a anunţat că managerul Spitalului Universitar, Adriana Nica, a fost schimbată din funcţie. „În aceste zile nu au fost luate măsurile necesare şi suficiente

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus (COVID 19) atât în rândul pacienţilor, cât şi a personalului medical”, anunţă ministerul.

„Conducerea Ministerului Sănătăţii a decis suspendarea contractului de management al managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, dr. Adriana Nica, în baza art.19 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020.

Decizia vine în urma propunerii Corpului de Control al MS, care arată într–o notă că la nivelul unităţii sanitare s-au constatat mai multe deficienţe de management, dar şi că în aceste zile nu au fost luate măsurile necesare şi suficiente pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus (COVID 19), atât în rândul pacienţilor, cât şi a personalului medical.

De asemenea, în Nota întocmită de Corpul de Control se arată că, în cursul anchetei epidemiologice efectuate în dată de 21 martie 2020 în cadrul spitalului, au fost luate măsuri procedurale abia după confirmarea infectării pacienţilor cu noul coronavirus. Dr. Adriana Nica va fi înlocuită la conducerea spitalului de prof. dr. Cătălin Cârstoiu”, se anunţă într-un comunicat de presă.

Share