Cum să-ți menții tenul luminos?

Share

O piele luminoasă și hidratată reprezintă semnul unui organism sănătos. Lipsa somnului, obiceiurile nesănătoase, stresul, folosirea unor produse neadecvate tipului tău de ten, sunt printre elementele principale ce vor atenua luminozitatea naturală a tenului, cauzând apariția primelor semne alte îmbătrânirii, înainte de vreme.

Folosește produse prietenoase cu tenul tău

Pentru un ten curat, constant luminos și o piele fermă și hidratată, folosește produse potrivite tipului tău de ten. Exfoliază-ți piele cu produse neiritante, folosește tonere, măști faciale, serumuri, creme hidratante, toate având la bază ingrediente extrase din plane naturale. Evită-le pe cele pline de chimicale și nepotrivite tenului tău, fiindcă îl vor irita, usca și pielea ta va îmbătrâni prematur. O cremă cu protecție solară este recomandată a fi folosită zilnic, în special dacă tenul tău e foarte deschis la culoare.

Hidratează-te corespunzător

Pentru ca tenul tău să se mențină elastic, dar și pielea în general, asigură-te că te hidratezi corespunzător. Bea minim doi litri de apă zilnic, ceaiuri, mănâncă multe supe. Este foarte important să te hidratezi din interior spre exterior, pentru ca toate celulele pielii tale să beneficieze de un aport de hidratare corespunzător.

Renunță la obiceiurile mai puțin sănătoase

Obiceiul de a consuma dulciuri în cantități mari, carbohidrați, alcool, tutun, țigări electronice, alimente procesate, este unul care ar trebui exclus din deprinderile tale zilnice. Aceste adicții mai puțin sănătoase au efecte nocive asupra corpului tău și implicit și a pielii. Pielea nu va mai fi oxigenată corespunzător, își va pierde strălucirea și vitalitatea. Eliminându-le din viața ta sau consumându-le cu moderație și doar ocazional, vei reuși să-ți menții un ten radiant.

Dormi suficient

Somnul insuficient îți poate distruge pielea în timp, însă respectând un program de 8 ore pe noapte, vei evita apariția ridurilor fine și a semnelor de îmbătrânire a pielii. În timpul nopții, corpul se regenerează, fiecare celulă din corpul tău fiind puternic oxigenată. Lipsa odihnei are un efect devastator asupra pielii, aceasta devitalizându-se din cauza reducerii fluxului de oxigen. Culoarea maro-vineție din jurul ochilor, pungile de sub ochi, ridurile, chiar și anumite iritații și eczeme, toate pot apărea din cauza unor ore de somn insuficiente.

Asigură-ți un aport optim de vitamine și minerale

Ca și hidratarea, asigurarea unui aport optim de vitamine și minerale pentru corpul tău este mai mult decât necesară. Pentru a funcționa normal și pentru a fi protejată de factorii de mediu externi, pielea are nevoie de vitamine. Suplimentele naturale cu Vitamina A îți vor oferi o piele mai fermă, elastică. Pentru îmbunătățirea circulației sangvine, hidratarea tenului și menținerea strălucirii pielii, un complex de vitamine B va fi de ajutor. Vitamina C face minuni la nivelul pielii prin regenerarea și sintetizarea colagenului, reducerea petelor maronii, dar și ameliorarea inflamațiilor. Vitamina D asigură un nivel de grăsime potrivit pentru ten, evitând uscarea acestuia, vitamina E ajută la eliminarea substanțelor dăunătoare, toxice din organism, ajutând la detoxifierea tenului, iar pentru un efect antoxidant puternic, coenzima Q10 nu poate lipsi.

Pentru a avea certitudinea că oferi organismului toţi nutrienţii valoroşi necesari este indicat să ceri, în prealabil, sfatul unui specialist, dar şi să realizezi o serie de investigaţii. Trebuie să ştii că automedicaţia după ureche poate produce dezechilibre majore în corp.

Creează-ți un program de mișcare

Câteva minute de plimbare zilnice sau o sesiune de jogging ori un antrenament la sală, pot face minuni asupra pielii tale. În timpul mișcării, vasele de sânge se dilată și transportă mai ușor sângele către piele, creând suportul optim de oxigen necesar pentru menținerea unui aspect sănătos. Sportul îți va oferi un somn mai bun, mai odihnitor, necesar pentru o piele luminoasă, iar prin transpirație, vei elimina toate toxinele acumulate peste zi.

Pentru menținerea unui ten luminos, elastic, ferm, hidratat, este necesar ca în fiecare zi să îi acorzi o mai mare importanță. Nu adormi niciodată cu produse de machiaj pe față, curăță tenul în mod regulat, folosește măști și creme hidratante, din ingrediente naturale, renunță la adicții, dormi suficient, vitaminizează-te și fă sport. Aceste măsuri îți vor îmbunătăți calitatea tenului, dar și a vieții în general.

Share