Puţină lume mai ştie acum că asediul Constantinopolelui de la 860 e.n. a fost primul semnal al apariţiei ruşilor în Europa.
Neamurile scandinave au fost două ramuri. Vikingii sunt strămoşii actualilor Norvegieni, suedezi sau danezi, în timp varegii, învinşi de vikingi, au migrat spre est, fiind unul dintre punctele de origine ale neamurilor slave de mai tîrziu.
Asediul Constantinopolelui, de către varegi, a avut loc în anul 860 e.n.. Potrivit surselor bizantine și vest-europene, o forță expediționară a Caganatului Rus a încercat să cucerească centrul Imperiului Bizantin.
Caganatul Rus a fost un grup de orașe-stat din Rusia actuală, alcătuit dintr-o societate multiculturală, formată din popoare slave, turcice, baltice, finice, maghiare și nordice.
Ciudat este că, în romanul său, „Amintiri din Casa Morţilor”, FM Dostoievski povesteşte un episod, între doi ocnaşi, în care unul îi cere celuilalt să-i spună numele unui animal inexistent, iar celălalt să gândeşte puţin, apoi rosteşte, spre hazul tuturor, un singur cuvânt: „Cagan!”.
Majoritatea istoricilor au căzut de acord că termenul „rus” își are originea în estul Suediei, în jurul secolului al VIII-lea, și că numele are aceeași origine ca Roslagen, din suedeză, derivat dintr-un termen norvegian vechi, pentru „bărbații care vâslesc”.
Vâslind, în anul 860 e.n., o flotă de aproximativ 200 de corăbii varege, care transportau până la 5.000 de soldați vikingi Rus, a navigat pe Bosfor și a început să atace suburbiile capitalei imperiale.
Potrivit unei scrieri a patriarhului ecumenic Fotie I (sau Photius I) al Constantinopolului, atacul „poporului necunoscut” sau al „poporului obscur” a fost „ca un fulger din cer” și a fost la fel de brusc și neașteptat „ca un roi de viespi” .
Deși au existat dezbateri, casus belli care a dus la invazie pare să fi rezultat din construirea fortăreței Sarkel, de către inginerii bizantini, în anii 830 sau 840, pentru aliații lor, khazarii, notează Heritage Daily, citată de Descoperă.
Cetatea Sarkel a restricționat ruta comercială a Caganatului Rus, de-a lungul Culoarului Volga-Don, care era folosit pentru a traversa din Marea Neagră, pe Volga, și de acolo la Marea Caspică și Marea Baltică.
Realizând amenințarea iminentă, prefectul orașului, Niketas Oryphas, a sigilat porțile, bazându-se pe zidurile și fortificațiile extinse ale orașului Constantinopole, pentru a respinge avansul varegilor. Prin această tactică a lăsat însă neprotejate așezările exterioare și hinterlandul.
La acea vreme, cea mai mare parte a forțelor bizantine conduse de împăratul Mihai al III-lea era angrenată în respingerea avansului abbasid, în Asia Mică, iar flota militară era ocupată în luptele cu arabii, din Marea Egee, și împotriva raidurilor vikingilor danezi, în Marea Mediterană.
Neavând resursele și echipamentul de asediu necesar pentru a cuceri orașul, rușii au înaintat în Marea Marmara și au jefuit mănăstirile de pe Insulele Prinților, capturând slujitorii fostului patriarh exilat, Ignatie al Constantinopolului, pe care i-au ucis și dezmembrat cu ajutorul topoarelor.
Ulterior, ruşii au arătat aceeaşi sălbăticie, în istoria lor, peste tot unde au făcut cuceriri, până târziu, în secolul XX.
După luni de raiduri, vikingii Rus s-au retras, deși relatările contemporane nu dau nici o mărturie despre motivul sau rezultatul asediului.
Sursele ulterioare atribuie retragerea unui miracol realizat cu un văl al Maicii Domnului și revenirii la Constantinopol a împăratului Mihai al III-lea.Vălul acesta însă nu a salvat Europa de nenorocirile făcute de ruşi în următorul mileniu. Şi nu numai.