Clotilde Armand, nouă victorie, pe frontul contestării alegerilor locale de PSD

Share

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunță că a învins în justiție un alt demers inițiat de PSD, prin care acesta încerca să anuleze rezultatul alegerilor locale din sector.

„Până acum peste zece judecători mi-au dat dreptate. Cu date și acte”, a subliniat Armand.

„PSD a primit astăzi o nouă palmă din partea Justiției. Instanța a respins ca neîntemeiată o cerere, făcută de PSD Sector 1, de anulare a hotărârii Biroului Electoral Central prin care erau centralizate rezultatele alegerilor pentru primarii sectoarelor din București și din alte localități.

Astfel, alegerile locale din 27 septembrie 2020 au fost corecte, lucru constatat din nou de judecători.

Au chemat în zadar în judecată până și Autoritatea Electorală Permanentă. Iată cum multiplele procese prin care PSD încearcă să demonstreze imposibilul și cu care mă hărțuiesc mediatic de la începutul mandatului sunt demontate de judecători.

Am înțeles de la început că le este teamă de ce o să găsesc în finanțele Primăriei, de asta se ocupă deja DNA, și că am tăiat banii din contractele păguboase pentru cetățeni care ajungeau la firmele lor de partid.

Când îi mai auziți pe pesediști țipând că alegerile au fost furate arătați-le această decizie a Instanței. Până acum peste zece judecători mi-au dat dreptate. Cu date și acte”, a subliniat Clotilde Armand.

PSD-iștii continuă și să strângă semnături şi acum, pentru demiterea lui Clotilde Armand. Probabil că o să-i prindă alegerile locale din 2024 făcând-o, cu scop electoral.

Deputatul PSD Daniel Tudorache a anunțat în urmă cu două săptămâni, că pesediștii mai au numai 13.000 de semnături de strâns, pentru a declanșa referendumul de demitere a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand.

„S-au strâns aproape 40.000 de semnături! Azi am fost prezent la cortul instalat în Piața 16 Februarie, unde puteți semna pentru organizarea referendumului pentru demiterea primarului validat, zilnic, între orele 10 și 18 (n.r.: agramatul nu ştie să se exprime, se înţelege că o demit pe Clotilde Armand zilnic, între orele 10 – 18).

Strângerea de semnături continuă, iar rezultatele sunt încurajatoare: până acum avem aproape 40.000 de semnături, din cele 53.000 necesare”, a anunțat Tudorache, pe Facebook. „Şi marmota-nvelea ciocolata-n staniol / Înfigându-şi lopăţica-n cvadripol”.

Share