Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate de Legislativ

Share

Începe reversarea sistemului ticăloşit. Pensiile speciale au fost pe lista scurtă, iar aceasta acum se concretizează rapid.

Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi pentru. Un număr de 30 de parlamentari nu au votat.

Parlamentarii au adoptat, cu amendamente, proiectul iniţiat de PSD şi au respins proiectele USR PLUS şi PNL pe aceeaşi temă. Potrivit textului adoptat, „articolele 49 şi 50 din Legea statutului deputaţilor şi senatorilor se abrogă”.

„De la intrarea în vigoare a prezentei legi, încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea statutului deputaţilor şi senatorilor”, potrivit textului adoptat, propus de USR PLUS.

De asemenea, legea se renumerotează şi va fi republicată în Monitorul Oficial, prevede un alt amendament al PNL.

Share