Toate legile pe Justiţie ale PSD au fost respinse în Senatul României

Share

Sub mandatul Ancăi Dragu, noul preşedinte al Senatului, Senatul României începe să redevină o instituţie dedicată intereselor României.

Senatul a respins în plen propunerile legislative de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală, inițiate de PSD, în legislatura anterioară, care au fost declarate neconstituționale, de Curtea Constituțională.
Senatorii au votat în favoarea respingerii celor două proiecte, fiind înregistrate, la fiecare din cele două proiecte, 87 de voturi „pentru” și 48 „abțineri”.
Comisiile juridică și pentru constituționalitate ale Senatului au adoptat săptămâna trecută într-o ședință comună rapoarte de respingere la propunerile legislative de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală.
Președintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, a menționat că proiectele PSD de modificare a Codurilor penale prevăd reducerea termenelor de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiuni grave, reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru unele infracțiuni de corupție și de serviciu, circumstanțe atenuante pentru a reduce cu 1/3 limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracțiuni de terorism, de corupție, infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, cele privind regimul juridic al drogurilor, dar și pentru infracțiuni contra libertățîi religioase și respectului datorat persoanelor decedate, contra securității naționale, contra capacității de luptă a forțelor armate.
Senatorul liberal a arătat că proiectele PSD ar fi permis „liberarea condiționată mai rapidă și mai facilă a infractorilor, întrucât s-a redus durata minimă a pedepsei care trebuie executată efectiv, inclusiv în cazul infracțiunilor grave sancționate cu pedepse cu închisoarea mai mari de 10 ani”.
Curtea Constituțională a respins în iulie 2019 legile de modificare a Codurilor, în urma sesizărilor președintelui Klaus Iohannis, ale PNL și USR.
Propunerile legislative de modificare a Codului penal vor fi înaintate Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.
În cadrul dezbaterilor, senatorul PNL Iulia Scântei a afirmat că votul de respingere este datorat fiecărui român care a ieșit în stradă împotriva modificărilor legislative în domeniul Justiției.
„Dacă astăzi suntem aici să votăm respingerea definitivă a legilor PSD-Dragnea de modificare a Codurilor penale, în favoarea infractorilor și a corupților din România, se datorează protestului fiecărui român care a fost în stradă și fiecărui român care a protestat începând cu luna ianuarie 2017.
Azi, de la pupitrul Senatului, simt nevoia să îi mulțumesc, fie că s-a aflat în țară sau în diaspora, tânăr sau senior. Lupta lor din stradă ne-a susținut pe noi în Parlament să formulăm toate obiecțiile necesare și să împiedicăm intrarea în vigoare a acestor Coduri”, a declarat Scântei, citată de Agerpres.
Ea i-a invitat pe social-democrați să voteze pentru respingerea proiectelor.
„Să dați un vot care să arate că v-ați lepădat de epoca Dragnea, că nu veți mai urmări în acest Legislativ să legiferati în scopul infractorilor și să lăsați acest balast al anomaliilor juridice făcute cu un singur scop, pentru salvarea unui lider de pușcărie și care ne-a aruncat în dezacordul și în rușinea Europei”, a adăugat Iulia Scântei.
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunțat că grupul sau parlamentar se abține de la vot, motivând că acest subiect are nevoie de o analiză mai amplă.
„Să nu vorbim de valorile europene doar în campania electorală, ci ele să fie principii asumate cu adevărat în legile românești (…) Mai mulți colegi au crezut de cuviință că nu putem lăsa ca românii să fie judecați pe baza unor texte declarate ca fiind în dezacord cu Legea fundamentală. Aceasta a fost intenția celor care au semnat acele proiecte la vremea respectivă”, a punctat senatorul social-democrat.
El a spus că deciziile Curții Constituționale din 2019 „nu au sancționat pe fond acea bună-credință”.
„Grupul PSD se va abține astăzi de la vot, pentru că avem nevoie extrem de rapid să putem dezbate articol cu articol ceea ce Curtea a declarat a fi neconstituțional de mai bine de trei ani de zile. (…) PSD și-a învățat lecția din 2017 până în prezent și nu a avut pe listele parlamentare nici un om trimis în judecată”, a mai spus Cazanciuc.
Senatorul USR PLUS Cosmin Poteraș a vorbit de nevoia ca legile să protejeze cetățenii cinstiți.
„Nu forma reglementării era problema, că e OUG sau e inițiativă în Parlament. Singurul lucru important era ca acele legi să fie date în beneficiul cetățeanului. Nu cred că a existat măcar o zi în vechea legislatură în care să nu se discute obsesiv de drepturile celor condamnați (…). Mesajul nostru, al celor de la USR PLUS, este fără echivoc: scopul legii penale este acela de a proteja cetățenii cinstiți”, a arătat el.

Şoşoacă a apărat OUG 13

Senatoarea AUR Diana Şoşoacă a ținut să apere însă tocmai OUG 13.
„Îmi pare să vă dezmăgesc, dar OUG 13 nu este chiar ce ați menționat dvs. (…) În Comisia Juridică nu am avut nici o șansă de succes, nici AUR, nici PSD. Să vă uitați că CCR-ul a respins din motive procedurale, nu pe fond. Nu respectați procedura, aveți un sistem dictatorial atât la guvernare, cât și în Comisia Juridică”, a declarat Şoşoacă.
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.