Ludovic Orban a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor, după ora două dimineaţa, iar Anca Dragu preşedinte al Senatului României.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost ales, în noaptea de luni spre marţi, preşedinte al Camerei Deputaţilor. El a obţinut 179 de voturi „pentru” şi 110 „împotrivă”. Contracandidatul său, social-democratul Alfred Simonis, a obţinut 110 voturi „pentru” şi 179 „împotrivă”.
Deputaţii urmează să aibă astăzi şedinţă de plen. Biroul permanent se va reuni în noua formulă.
„Mâine (marţi – n.r.) vom convoca un plen, cel mai probabil în jurul orei 13,00, pentru a finaliza procedurile de constituire a noului Parlament prin structura comisiilor şi prin toate celelalte chestiuni şi, de asemenea, un Birou permanent în jurul orei 12,00 – 12,30”, a anunţat Ludovic Orban, după ce şi-a preluat funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
El i-a mulţumit deputatului minorităţilor naţionale, Iusein Ibram, decan de vârstă, pentru faptul „că a salvat totuşi o şedinţă care a fost aruncată în derizoriu de nişte oameni care nu înţeleg încă ce înseamnă să fii în Parlamentul României”.
Iusein Ibram a condus şedinţa Camerei Deputaţilor, ca decan de vârstă, după ce anteriorul preşedinte de şedinţă, reprezentant al Alianţei pentru Unirea Românilor, a închis şedinţa şi a plecat de la tribună.
Deputaţii urmează să aibă şedinţă de plen, iar Biroul permanent se va reuni în noua formulă.
„Mâine (marţi – n.r.) vom convoca un plen, cel mai probabil în jurul orei 13,00, pentru a finaliza procedurile de constituire a noului Parlament prin structura comisiilor şi prin toate celelalte chestiuni şi, de asemenea, un Birou permanent în jurul orei 12,00 – 12,30”, a anunţat Ludovic Orban, după ce şi-a preluat funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Senatoarea USR PLUS Anca Dragu a fost aleasă președinte al Senatului, cu 75 de voturi ”pentru”. Senatoarea Anca Dracu a obținut 75 de voturi ”pentru” și 51 de voturi ”împotrivă”, dintr-un total de 133 de voturi exprimate, din care 7 au fost nule.
În cursa pentru această funcție, a mai fost înscris senatorul PSD Lucian Romaşcanu, care a obținut 51 de voturi ”pentru” și 75 ”împotrivă”. Anca Dragu a fost ministru al Finanțelor în Guvernul Cioloș.
Anca Dragu a declarat că își dorește ca mandatul său să stea sub auspiciul noțiunii de respect, menționând că va fi un președinte echidistant și corect, fără să țină cont de culoarea politică.
„Vă asigur că voi fi un președinte al Senatului echidistant și corect, nu voi ține cont de culoarea politică. Îmi doresc ca întreg mandatul acestui Senat să stea sub auspiciul noțiunii de respect. Respect pentru cetățenii acestei țări, respect pentru cei pe care îi reprezentăm, respect față de colegi.
Respectul, din punctul meu de vedere, înseamnă în primul rând să conștientizăm faptul că un senator nu se află deasupra legii, ci trebuie să fie în slujba și în serviciul cetățenilor.
Respect înseamnă că Senatul trebuie să revină la rolul sau legitim, adică un for al dezbaterilor, și nu un instrument al intereselor înguste de grup. Politicienii trebuie să se gândească exclusiv la binele public, nu la binele personal.”, a subliniat președintele Senatului.
