Ion Ganea, senatorul ex-PMP ce a boicotat amânare legislativelor, va fi exclus din Grupul PSD

Share

Foarte interesant cazul traseistului Ion Ganea, senator independent afiliat PSD, ex-PMP, care a blocat sau întârziat amânarea alegerilor parlamentare de către PSD.

Liderul senatorilor PSD, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că pe ordinea de a Consiliului Politic Naţional al partidului, de azi, ora 12.00, este excluderea lui ion Ganea din partid.

StareaPresei a descoperit însă că Ganea nu este membru PSD, ci este ex-PMP. În aprilie 2018, Ion Ganea a părăsit PMP şi s-a afiliat la grupul senatorial al PSD, anunţa News.ro.

Ganea este secretar al Biroului permanent al Senatului. E omul care, prin absenţa sa, ar fi boicotat, alături de PNL şi USR, şedinţele conducerii forului legislativ, pentru a nu putea fi trimis la comisie şi apoi în plen proiectul de lege, prin care Parlamentul decide data alegerilor şi nu Guvernul.

Pur şi simplu, Ganea nu a răspuns luni la telefon. oprea a adăugat că boicotul dreptei a avut un singur scop: să se iasă din calendarul în care putea fi adoptată legea în timp util.

O decizie definitivă a Curții de Apel București, din martie 2011, stabilește că Ganea a îngrădit, prin acțiunile sale de lucrător al Securității, drepturi și libertăți fundamentale.

Potrivit surselor G4Media.ro, Marcel Ciolacu discuta, la recenta întâlnire de la restaurantul din Buzău, unde a fost surprins alături de alte 11 persoane, fără mască, inclusiv planurile de amânare a alegerilor, dar acestea au fost dejucate de liberali, prin racolarea lui Ion Ganea.

Acesta și-a început cariera politică în UNPR, a cărei filială tulceană a condus-o. Deci, la origine, un pion de filiera lui Găbiţă Anticorupţie. A candidat în anul 2016, la Parlament, pe listele PMP Tulcea, dar la jumătatea mandatului a trecut la grupul PSD.

A fost ales secretar executiv al Biroului permanent din Senat, în iunie 2018. E neclar dacă în prezent este membru PSD, pentru că, din declaraţia lui Radu Oprea, nu rezultă clar dacă va fi dat afară din PSD sau din grupul senatorilor PSD, ca afiliat independent.

În urmă cu patru ani, CNSAS a anunțat că șase candidați la parlamentare au fost colaboratori sau lucrători ai fostei Securități, cu decizii definitive în instanță. Numele lui Ion Ganea figura printre ele, ca lucrător al Securității.

Numai că Ioan Ganea a precizat după alegeri că nu a fost un lucrător, ci ofițer, pentru a justifica în acest fel de ce a declarat la Biroul Electoraral că nu a fost lucrător al Securității. Era un fel de ascundere după deget.

Putem spune că, la originile sale, aceasta a fost una dintre afaceril sulfuroase ale lui Traian Băsescu, de după ce s-a dezbrăcat de haina de preşedinte.

Share