Aşa se pricep PSD să facă orice campanie electorală. Asta vedem la PSD din 1990 – toamnă, de când acelaşi partid se numea Frontul Salvării Naţionale.
Poliţiştii constănţeni au început o anchetă după ce au fost sesizaţi că un candidat la funcţia de primar al oraşului Năvodari ar fi oferit cetăţenilor pungi, în care se aflau diverse produse, dar şi sticle cu băuturi alcoolice şi baloane, care erau inscripţionate cu însemnul electoral al unui partid.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, pe data de 7 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari au fost sesizaţi, cu privire la faptul că, în perioada 1-6 septembrie, un candidat la alegerile locale ar fi oferit locuitorilor oraşului Năvodari pungi, al căror conţinut nu s-ar cunoaşte, sticle cu băuturi alcoolice şi baloane.
“Toate acestea ar fi avut însemnul electoral al unui partid şi ar fi fost oferite pentru a-i determina pe cetăţeni să voteze candidatul în cauză. Precizăm faptul că la nivelul Poliţiei oraşului Năvodari a fost întocmit un dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de coruperea alegătorilor”, a transmis IPJ Constanţa.
Candidatul acuzat că ar fi făcut aceste fapte este fostul primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei, care a fost membru al PSD până în februarie 2020.

