Generalul în rezervă Pavel Abraham, fost şef al Poliției Române, fost bătăuş profesionist la Mineriada din 13-15 iunie 1990, a făcut o afirmație jignitoare la Antena 3.
„Românii sunt slugi de profesie”. Vorbele sale ar fi ca un fel de evaluare la situația – nedorită de Abraham – ca preşedintele Klaus Iohannis să fie votat pentru un nou mandat la Cotroceni.
Pavel Abraham: Iohannis trebuia suspendat de mult
Până şi gazda emisiunii, Alessandra Stoicescu, a rămas blocată: „Hai, nu fiți rău! Sper că e o metaforă”. Abraham, în prezent avocat şi vector anti-justiție, a bălmăjit ceva, dar nu şi-a retras afirmația, istoriseşte Ziariştii.com.
Pentru a-şi întări părerea despre Iohannis, Pavel Abraham a decretat: „Trebuia suspendat de mult!”
Când un invitat a spus că s-ar putea să fie mai complicat acum, când avem preşedinția Consiliului UE, Abraham a replicat, ironic: „Atunci să-l lăsăm, să vedem cât de mult poate să-şi mai bată joc de România”.
Pavel Abraham este cel care a spus, în timpul protestelor împotriva OUG 13, în februarie 2017, că „organele statului pot folosi, în mod democratic, inclusiv muniție reală împotriva manifestanților”. Adică muniție de război.
