Primul impozit minim s-a aplicat pe vremea turcilor si era un impozit de capitatie care se numea „haraci”. Era un impozit in suma fixa si se platea in conditii speciale.
Potrivit turcologului roman Mihai Maxim, “la predarea capitaţiei emirului musulman în divan, acesta îl lovea după grumaz pe platnic venit cu capul plecat şi spinarea încovoiată, spunându-i: “Plăteşte-ţi darea, tu, duşman al singurului Dumnezeu!”, după care un slujitor îl arunca afară.”
Notez in treacat ca in documentele semnate de Baiazid si Bogdan cel Orb, moldovenii se obligau la art. 9 „ca semn al supunerii, domnitorul va avea grijă să trimită Portii în fiecare an, prin doi boieri din Moldova, 4.000 ducati turcesti, adică 11.000 piastri, 40 soimi si 40 iepe gestante, totul sub titlul de dar.
Petru Rares a fost unul dintre cei mai desptepti Vladescu din istoria fiscala. El a reuşit să tripleze veniturile bugetare printr-o mulţime de taxe şi prin mai buna colectare a acestora.
Gurile rele ale cronicarilor vremii spun ca gradul de colectare al veniturilor la bugetul de stat –vistierie- era de 87%, ceea ce ii dorim si lui Sebastian Vladescu Intaiul.
Rares a introdus un impozit minim (forfetar) pe cap de om 
(“capitaţie”), pentru toţi bărbătii cu excepţia clerului şi aristocraţilor, ca şi o mulţime de taxe indirecte pe alcool, sare şi chiar şi pe bărbi.
Haideti sa ne oprim putin la impozitele minime forfetare denumite oierit, fumarit si altele.
Vinăriciul, oieritul şi fumăritul erau impozite (dajdii) indirecte platite de intreprinzatorii privati ai vremii către stat. Se numeau vinărici domnesc- patronul ramoan stăpân de vie era obligat să dea Statului din zece vedre una, afară de privilegiaţii şi scutiţii cu hrisoave domneşti.
Oeritul era o dajdie pentru care se plătea de fiecare vită mare şi mică câte cincisprezece parale; fumăritul asemenea era o dăjdie ce plăteau stăpânii de pivniţe şi cârciumi.
Aceste dăjdii se vindeau la particulari şi ei le adunau prin oamenii lor numiţi taxidari (vezi Filimon, Ciocoii vechi si noi). Neculce, in Letopiset… nota ca „Vasilie-vodă, după ce au luat domnia de la Ţarigrad, s-au rugat viziriului să lasă ţara de bir trei ani, şi „al triilea anu să deie birul ţării o dată… Şi au scos atunce pre ţară fumărit, câte un leu de casă”
Ştefăniţă-vodă vrând odată să scoată fumărit pe ţară câte şase orţi (ortul e moneda aia care se punea pe ochiul mortului pe care o incasa popa, expresie care a si generat expresia „a da orul popii”) de casă.
Cantemir scrie in Descrierea Moldovei despre forfetar, notand ca fiecare casă ţărănească plătea, în vreme de pace, pentru trebuinţele ţării, 80 de aspri, adică un florin, dajdie numită fumărit; în vreme de război, un taler împărătesc sau 120 aspri, iar la vreme de mai mare nevoie, un galben.
Printr-un hrisov din 1793, voievodul Al. Moruzi acorda Mănăstirii Sărindar scutire de dăjdii şi de orânduiala ce va ieşi de la visterie şi de la cămara domniei meale peste an… citeste tot aici