Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că decizia ÎCCJ de condamnare a lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare este în primă instanţă. Astfel, liderul PSD se bucură în continuare de prezumţia de nevinovăţie.
Tăriceanu iniţiază transformarea Palatului Parlamentului în cazemată
Călin Popescu Tăriceanu: Până la sentinţa definitivă
Am luat act de decizia Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie în dosarul „DGASPC Teleorman”. Trebuie spus faptul că este o decizie în primă instanţă, ceea ce înseamnă că Liviu Dragnea se bucură în continuare de prezumţia de nevinovăţie, valabilă până în momentul unei decizii definitive a instanţei.
Indiferent de sentinţa definitivă, vreau să subliniez importanţa continuării dezbaterii şi adoptării reformelor necesare pentru stoparea abuzurilor şi a încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. În acelaşi timp, vreau să îi asigur pe sutele de mii de români care au manifestat în Piaţa Victoriei, în ziua de 9 iunie, împotriva abuzurilor şi pe milioanele de români care au votat în 2016 pentru un stat de drept, nu pentru „statul drepţi”, că ALDE şi PSD vor continua să promoveze acele reforme necesare pentru asigurarea reformării justiţiei şi stoparea influenţei nocive a statului paralel.
