Klaus Iohannis trece de la ţopăiala fiscală la cea guvernamentală

Share

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat coaliţia PSD-ALDE, vorbind despre ţopăiala guvernamentală. Anterior, anul trecut, şeful statului a atras atenţia asupra ţopăielii fiscale. Despre cea dintâi, spune că anul trecut a dus la degradarea climatului social şi la o stare de spirit care nu este benefică unei societăţi.

Klaus Iohannis: Un Guvern sub cele mai nefavorabile auspicii

Vă începeţi, iată, mandatul sub auspicii dintre cele mai nefavorabile. Aveţi o misiune dificilă, va trebui să convingeţi, plecând cu un capital de încredere redus, generat în primul rând de erorile politice şi administrative făcute de precedentele două cabinete.

, a spus Klaus Iohannis. Apoi a explicat:

Preluaţi, aşadar, din start şi factura eşecului celor două guverne anterioare, propuse tot de această majoritate, şi aveţi, cu atât mai mult, obligaţia să depuneţi toate eforturile pentru ca lucrurile să revină pe făgaşul normal.

Klaus Iohannis: În Justiţie, legislaţia a fost forţată

În Justiţie, schimbarea legislaţiei a fost forţată, ignorând argumentele întregului sistem judiciar, dar şi numeroasele critici venite inclusiv de la partenerii noştri externi. Există o linie roşie pe care guvernanţii şi decidenţii majorităţii nu au voie să o depăşească.

Afectarea independenţei Justiţiei este de neacceptat! Coaliţia aflată la putere nu trebuie să ignore semnalul transmis de sute de mii de români, care de un an de zile continuă să susţină în stradă statul de drept.

, a subliniat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: Nu aceasta este performanţa pe care o aşteptau românii

La doar un an de la alegerile parlamentare, am ajuns deja la al treilea Cabinet PSD-ALDE, după un dublu eşec cu guvernele anterioare. În mod sigur, nu aceasta este performanţa pe care o aşteptau românii.

, a explicat şeful statului, apoi a atras atenţia:

Sper că, odată cu învestirea celui de-al treilea Executiv propus de majoritatea parlamentară, să înceteze şi această ţopăială guvernamentală, care a dus anul trecut la degradarea climatului social şi la o stare de spirit care nu poate fi benefică dezvoltării unei societăţi.

Lipsă de coerenţă

După alegerile parlamentare din 2016, nu am avut parte nici de coerenţă la nivelul politicilor publice, nici de garanţia că valorile şi preocuparea faţă de cetăţean sunt cele care stau la baza actului de guvernare.

Dimpotrivă, este o discrepanţă majoră între promisiunile cu care partidele coaliţiei majoritare au venit în faţa românilor şi situaţia în care ne aflăm, cu două guverne eşuate şi cu degringoladă accentuată la nivelul tuturor sistemelor publice.

Prea mult timp a fost irosit şi prea multe oportunităţi au fost ratate, tocmai pentru că, în loc să ţină cont de promisiunile făcute în campania electorală, coaliţia de guvernare le-a ignorat încă de la început, a mai spus preşedintele, insistând că lucrurile trebuie îndreptate urgent.

Nu avem proiecte majore

Nu avem, până astăzi, proiecte majore care să reunească principalii actori din societate. Avem, în schimb, mari aşteptări din partea românilor. Cetăţenii aşteaptă o direcţie clară, neechivocă, în acord cu năzuinţele de întărire a statului de drept, de eliberare a instituţiilor de sub ameninţarea corupţiei.

Oamenii îşi doresc prosperitate într-o ţară în care politicienii respectă cetăţenii, o ţară care ştie ce vrea şi încotro se îndreaptă. Sunt lucruri pe care puterea politică de după alegerile din decembrie 2016 nu a vrut sau nu a fost capabilă să le livreze până acum.

Share