Călin Popescu Tăriceanu: Kovesi la GDS, scenă din Coreea de Nord

Share

Pe măsură ce anchetele penale înaintează, liderii PSD-ALDE devin tot mai nervoşi. Aşa şi Călin Popescu Tăriceanu, care deja a depăşit orice limită a suportabilităţii rezonabile.

Tăriceanu refuză invitaţia nefăcută de Iohannis la Cotroceni, de 1 Decembrie

Tăriceanu a criticat miercuri prezenţa şefei DNA şi a preşedintelui PNL la o dezbatere organizată de GDS:

Mi s-a părut o scenă ca în Coreea de Nord. În care cetăţenii, în ciuda lipsurilor, preamăresc regimul.

Tăriceanu, Orban, condamnarea la moarte şi săpunul

Liderul ALDE a fost extrem de dur la adresa lui Ludovic Orban. Acesta i-ar fi amintit de bancul comunist, în care un condamnat la moarte prin spânzurare îşi întreabă călăul dacă trebuie să aducă şi săpunul.

L-am văzut pe Orban la acea jelanie organizată la GDS. În faţa Procurorului General (corect era în faţa procurorului-sef al DNA – n.n.) îşi recunoştea vina de a fi îndrăznit vreodată să militeze pt drepturile cetăţenilor.

E cea mai penibilă situaţie în care am văzut vreun politician din 90 şi până acum… Modul în care un partid politic se raportează mi se pare cu totul neaşteptat, de un penibil fără limite.

, a mai spus Tariceanu. Poziţia Starea Presei: depinde şi cine ţine funia.

Kovesi, anterior: Există acțiuni de intimidare asupra noastră

Există o urgență nejustificată pentru modificarea legilor justiției, spusese Laura Codruța Kovesi. Declaraţiile – în timp ce Liviu Dragnea era la sediul DNA. Kovesi reclamă că nu a existat transparență și nici dezbatere reală înainte ca aceste propuneri să fie transmise Parlamentului.

Modificările propuse duc la o creștere a autorității ministrului Justiției, în dezavantajul independenței magistraților. Statul pare că vrea ca DNA să investigheze doar fapte mărunte, sugerează șefa DNA:

Dacă dorește ca persoane care dețin funcții politice să nu mai poată fi cercetate pentru că ministrul e colegul lor de partid și trimite Inspectia Judiciară peste procurori… da.

Călin Popescu Tăriceanu spune că nu se gândeşte la suspendarea lui Iohannis

Suspendarea președintelui Klaus Iohannis nu se află pe agenda coaliției de guvernare, a precizat miercuri șeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Nu știu cine a lansat această temă. Cred că trebuie să îi întrebați pe cei de la PNL mai degrabă. Nu stau să fac speculații la speculații. Nu, în mod clar și lipsit de orice echivoc. Nu!

, a afirmat președintele Senatului. Și președintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut marți că un demers de suspendare a președintelui Klaus Iohannis nu a fost subiect de discuție pe agenda coaliției. „Vorbesc ei între ei (…) Nu s-a discutat la noi așa ceva”, a răspuns Dragnea, întrebat de jurnaliști.

Călin Popescu Tăriceanu, despre o posibilă revocare a lui Kovesi: E treaba ministrului să facă evaluarea

Preşedintele Senatului a declarat că este problema ministrului să facă evaluarea lui Kovesi. La baza unei decizii de revocare nu trebuie să fie chestiuni politice..

Având în vedere că procurorul şef al DNA funcţionează sub autoritatea ministerului, să lăsăm ministrului oportunitatea de a vedea toate elementele pe care le are şi să tragă concluziile.

Vreau să înţelegeţi că respect principiul separţiilor puterilor în stat. (…) Cred că decizia nu trebuie să aibă la bază o chestiune politică, ci e treaba ministrului să facă evaluarea.

, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

DNA îl reclamă pe Călin Popescu Tăriceanu la CSM

DNA cere CSM să facă verificări cu privire la afirmațiile făcute de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Deși CSM a invitat reprezentanții autorităților statului, instituțiile de presă și societatea civilă, la o abordare echilibrată și rezonabilă a dezbaterii publice, ca semn de asumare a poziției democratice și a echilibrului între puteri, în concordanță cu principiile separării puterilor în stat, al cooperării ferme și loiale între instituții, al independenței justiției și cu efectiva respectare a limitelor dreptului la liberă exprimare, președintele Senatului continuă același tip de mesaj public și face afirmații de o gravitate extremă la adresa Direcției Naționale Anticorupție, parte a sistemului judiciar din România.

, arată DNA, printr-un comunicat de presă.

Share