Candidatul ALDE la Primăria Capitalei, Daniel Barbu, deţine 50% dintr-un apartament de 123 de mp şi ¾ dintr-un apartament de 73 de mp, ambele în Bucureşti.
Supranume: Dog German Arlechin
Barbu mai este proprietarul unor spaţii comerciale moştenite în anul 2000, cu o suprafaţă de 30 mp, care i-au adus un venit anual de 12.000 de lei, potrivit declaraţiei de avere depusă în iulie 2015, la Senatul României.
Daniel Barbu conduce o maşină Toyota, fabricată în anul 2007 şi cumpărată în leasing.
Barbu nu deţine terenuri, dar a declarat obiecte de artă decorativă şi orientală în valoare de aproximativ 10.000 de euro, mobilă europeană din secolele XVII – XIX, aproape 40.000 de euro şi pictură europeană din secolele XVI-XIX în valoare de circa 40.000 de euro.
Barbu are datorii de 50.000 de euro, un credit luat în anul 2009 care trebuie plătit până în anul 2019.
Candidatul ALDE la Primăria Capitalei Daniel Barbu a declarat venituri de 245.000 de lei, adică 66.000 de lei – salariul primit de la Universitatea din Bucureşti, 65.000 de lei – indemnizaţia de senator, 34.000 de lei – un alt salariu, primit de la Universitatea din Bucureşti, 68.000 de lei – salariul de la Academia Română şi 12.000 de lei dintr-o chirie.
Ca să îşi poată finanţa campania electorală cu bani propri, pe lângă banii din cont, Daniel Barbu ar trebui să renunţe la bijuteriile, obiectele de artă sau mobila europeană veche din declaraţiile de avere.
Limita maximă ale contribuţiilor electorale care pot fi depuse sau virate pentru fiecare candidat la funcţia de primar al municipiului Bucureşti este de 157.500 de lei, 150 de salarii. Salariul minim pe economie în România este 1.050 de lei.
