Încă din ultima decadă a lunii trecute, de pe 22 octombrie, Rareş Bogdan a spus pe post, pe Realitatea FM, că Dacian Cioloş e omul. De unde ştia oare el aceasta?
UPDATE 00.06 Acum s-a terminat emisiunea „Deschide lumea” a lui Rareş Bogdan, din această seară. Invitat, Florin Zamfirescu. „Înşiră-te mărgărite”, „Povestea moşului şi-a babei”, „Balada Mioriţa”, „Uşor-uşurel”, „Aladin şi lampa fermecată”. Nimic despre nemulţumirile manifestanţilor. Iohannis şi-a pus omul, revoluţia s-a terminat, despre ce mai e în stradă nu spunem nimic, limba e catifelată, moale, roz. Gâdea. La Ştirile din 12 noaptea, Guşă îl laudă pe Cioloş. Cetăţeni ai oraşului, dormiţi în linişte, nu se întâmplă nimic deosebit. Somn uşor.
===
Este vorba despre o emisiune de la Realitatea FM Cluj, în care Rareş Bogdan ar fi spus:
Vom avea un prim ministru tehnocrat, ca şi acum 15 ani, când Mugur Isărescu a condus timp de un an guvernul şi a pregătit alegerile parlamentare de la finalul anului 2000. Este vorba de fostul comisar european Dacian Cioloş. Este un tehnocrat 100% ardelean, cunoaşte foarte bine instituţiile europene. Dacian Cioloş are cele mai mari şanse să ajungă premier, pe o formulă de guvern PNL-UNPR sau într-un guvern de uniune naţională PNL-PSD-UNPR.
Ciudat e că, în timp ce emisiunea respectivă e de negăsit pe contul de Facebook Realitatea FM, Ziua de Cluj, a cărei franciză a fost primită de la naşul Sorin Roşca Stănescu de finul Rareş Bogdan, îl citează pe jurnalist chiar pe 22 octombrie spunând ce am dat mai sus pe Realitatea FM.
Întrebări necesare
A avut Rareş Bogdan o discuţie de taină cu Klaus Iohannis sau cu unul dintre consilierii acestuia?, iar acesta i-a spus…
… vezi că va fi o mişcare de stradă, în urma unui scandal monstru, care va provoca această mişcare de stradă, şi, pe fondul presiunii publice, Dacian Cioloş, fostul comisar european pentru Agricultură, va deveni prim-ministru şi va juca rolul unui tehnocrat.
Oare aşa să fi fost? Dacă lucrurile stau astfel, atunci este foarte grav. Dar nu e foarte grav propriu-zis faptul că Cioloş era pregătit să îi urmeze lui Ponta, ci sunt extrem de îngrijorătoare contextul şi circumstanţele.
Spun aceasta pentru că este normal ca Bogdan să ştie astfel de lucruri, dacă se cunoaşte cu şeful SRI, Hellvig, de o viaţă şi este un apropiat declarat, recunoscut public al fostului primar al Sibiului.
Era de asemenea de domeniul evidenţei că Victor Ponta e un măr stricat, scoflegit, care stă pe cracă, debil, şi trebuie numai o pală de vânt cât de cât puternică pentru a-l da jos.
Se ştia ce va fi la #Colectiv?
În schimb, foarte îngrijorătoare sunt datele de context.
De unde ştiau apropiaţii preşedintelui, în frunte cu acesta, că în curând se va întâmpla ceva? Era orice care s-ar fi putut petrece şi oamenii ar fi ieşit în stradă, pentru că se copseseră condiţiile şi”frigea„, sau se ştia că va avea loc tragedia de la Club #Colectiv?
Chiar, se ştia că va avea loc tragedia de la #Colectiv? Pentru că, dacă lucrurile stau astfel, este foarte grav. E penală. Pentru cine a provocat-o sau pentru cine ştia că se va petrece şi nu a făcut sau / şi spus nimic.
Deci: a provocat cineva tragedia din #Colectiv? Abureli, de genul „a fost o chestie spontană, oamenii nu mai suportau şi au ieşit în stradă, nervoşi, ca pe 16 noiembrie„, nu ţin.
Suntem oameni serioşi. Problema, repet, se pune exact astfel:
Ştia Rareş Bogdan din sursă sigură că se va produce o tragedie, care va scoate oamenii în stradă şi, pe valul revoltei publice, Cioloş va fi propulsat premier, ori totul a fost, aşa, o chestie spontană, iar Cioloş în timpul acesta făcea, de luni de zile, exerciţii la sală, aşteptând în block-starturi?
Pentru că lucrurile nu se leagă. De cât timp aştepta Cioloş şi de ce noi am aflat că el va fi alesul exact de la un apropiat al şefului SRI şi al preşedintelui României, taman cu puţin timp înainte ca acest lucru să se şi petreacă?
Spun asta pentru că un coleg, apropiat prin familie al sistemului comunist, pe vremuri, în august 1989, mi-a spus:
Florine, stai liniştit, va fi Ion Iliescu. Vine Ion Iliescu.
Iar acum ştim că atunci a fost o conspiraţie ticluită ani în şir de serviciile secrete ruse şi maghiare, sub privirile îngăduitoare ale serviciilor secrete occidentale.
Şi acum a fost tot o conspiraţie? Una pentru salvarea Sistemului? Planul serviciilor secrete sovietice să dea drumul la perestroika, ştim acum cu certitudine, a fost gândit strategic cel puţin de la începutul anilor 80.
Brejnev era bolnav şi obosit, iar URSS era în faliment, nu mai putea să susţină prosperitatea artificială a Blocului Comunist, iar atunci s-a dat drumul puţin la presiune, ca să nu plesnească totul contra URSS şi să rupă.
Oare acum a fost, la fel, o explozie controlată, ca să se elibereze presiunile şi să nu explodeze tot şi Sistemul să piardă tot?
