
La MApN eşti, ca demnitar, la fel de în siguranţă sau în nesiguranţă ca şi la Guvern. Diferenţa e că paza este asigurată de militari, nu de SPP.
Dacă Ponta e nemulţumit de evidenţa persoanelor ce intră în Palatul Victoria, să îl ia la întrebări pe comandantul dispozitivului SPP.
Noi ţinem minte însă că în clădirile Guvernului (pentru că este Palatul Victoria şi în spate mai sunt ceva clădiri) nu te mişti decât sub o supraveghere foarte structă, inclusiv în zona deschisă presei, delimitată foarte strict. Nu intră cine vrea în biroul lui Ponta. Intră exact cine vrea Ponta.
Aşa că, dacă analizăm declaraţia sa, că la MApN evidenţa celor ce intră şi ies din clădire e militarizată, o putem califica într-un singur fel: o tâmpenie. Cu atât mai mult, cu cât MApN are cu totul alt sistem de control şi de monitorizare.
Dacă treci de ghereta de la intrare (ceea ce e posibil, exact ca şi la Guvern, cu un motiv întemeiat şi asta după ce treci prin filtru, cu obiectele de metal scoase din buzunare şi te legitimezi cu actul de identitate), vei constata că eşti condus, conform consemnului, până la biroul unde ai treabă, dar mai apoi te mişti prin minister cum doreşti.
Poţi juca şi o bilă. În aparenţă. În realitate, eşti atent şi discret monitorizat. S-ar putea să greşim dintr-un punct de vedere: cei ce erau la Biroul de presă MApN când am constatat aceast sistem de monitorizare şi control acum sunt generali şi contraamirali.
A scăpat de Sarsailă, a dat de tac’su
Dacă Ponta vrea deci evidenţă exactă, nu s-a ales decât cu alt gen de realizare a evidenţei, mai puţin vizibil, dar la fel eficient. Poate chiar mai eficient.
În plus, Ponta se duce fix la mama şi tata informaţiilor NATO din România. Prima structură care a fost adaptată la standardele NATO din România a fost DGIA (Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, adică spionajul şi contraspionajul militar), într-o perioadă în care secretar de stat pe Integrare Euro-Atlantică era exact George Cristian Maior, şeful de azi al SRI.
Fiecare membru al acestei structuri informative a primit un certificat ORNISS. Toţi aceşti oameni sunt militari vero şi avem un mare respect pentru ei.
Ca subordonare, chiar dacă face parte din MApN, comunitatea informatică din Armata Română este în subordinea CSAT, deci dacă Ponta crede că va putea, mutându-se în MApN cu biroul, să ia sub control aceste unităţi, îşi face iarăşi iluzii.
O altă posibilitate e că a ajuns cumva cu Duşa la o înţelegere, să-i ecraneze acest fantomatic birou în care stă sau va sta, astfel încât ceea ce se întâmplă şi se discută în el să nu mai poată fi înregistrat de SRI. Este penibil, Ponta nu reuşeşte decât să-şi facă singur rău.
O dată, pentru că în acest moment mai mult ca sigur SRI este în alertă de grad zero. A doua oară, pentru că mai mult ca sigur sunt în alertă de grad zero şi ofiţerii de legătură americani acreditaţi la MApN din partea comunităţii informatice NATO, ori din partea NSA şi CIA, care tocmai au aflat că premierul hapciupaliu al României a fugit din Palatul Victoria fix în clădire cu ei. Muhahahaaaa!
Agresiune iminentă a Rusiei?
Să ne înţelegem şi asupra altui fapt. Chiar presupunând că omul ăsta, săracul, a aflat că Putin s-a scrântit de tot şi vine în câteva zile cu tancurile la graniţă, tot nu se justifică ce face Ponta: primul dintre punctele militare nevralgice, susceptibile a fi vizate pentru neutralizare de către orice adversar militar al României, este chiar clădirea MApN.
A, că se pune problema dacă neutralizarea asta va mai şi reuşi, aceasta este altă chestiune. Atragem totuşi atenţia că niciodată un premier român nu şi-a condus executivul din altă parte decât din clădirea guvernului (consiliului de miniştri în perioada interbelică), inclusiv mareşalul Ion Antonescu, care avea cabinetul fix în Palatul Victoria şi îşi ţinea şedinţele de Guvern exact în sala lungă de pe latura cu strada Paris.
Totuşi, nu credem că este vorba despre aceasta. Dincolo de ceea ce spune Sorina Matei, că numai premierul Statului Evreu are biroul în sediul Ministerului Apărării, vrem să vedem mai întâi că premierii Ţărilor Baltice, Poloniei şi Bulgariei îşi iau măsuri de securitate analoge sau identice. Dacă nu…
Una peste alta, Victor Ponta pare să-şi fi pierdut controlul de tot.
citeşte şi: Mesajul lui Ponta, diversiune tipică, denotă haos în PSD
Săptămâna trecută, în maniera sa inconfudabilă, adică ambiguă şi aiuritoare pentru toată lumea, Mr. Elastic / Premierul Fantastic anunţa că după alegerile prezidenţiale se va retrage din politică şi se va dedica familiei.
O gafă uriaşă. Sub presiunea baronilor, Ponta spunea de fapt poate şi: Eu nu voi participa la prezidenţiale, iar dacă voi participa voi pierde, apoi mă voi retrage din politică!.
Acum, s-a mutat la MApN, ca să fugă Dumnezeu ştie de ce anume şi a ajuns în cel mai monitorizat loc din ţară, inclusiv de oficinele americane. Luky You, Mr. Ponta! Mircea Marian face mişto de el, spunând că au apărut muşuroaie de cârtiţă prin Parcul Izvor de la Ponta, care umblă pe sub pământ de la MApN la Palatul Victoria.
nota: A, era să uităm: dacă Victor Ponta îşi imaginează că se va întâlni şi va discuta cu baronii PSD în biroul său ecranat de la MApN, cu muzica dată la maximum, în toaletă, cu apa curgând dina toate robinetele existente, a văzut prea multe filme cu mafioţi italo-americani.
