Ponta vrea să dea OUG de amnistiere a clienţilor USL

Share

Actualitatea românească nu ştie de vacanţă de Crăciun, iar puciştii din jurul lui Ponta par a îşi dori ca vacanţa să fie cât mai lungă şi lucrează intens în timpul ei.

Circulă în mass-media zvonul că perioada de beţie de cuvinte dintre Crăciun şi Anul Nou, ori poate cea de dezmeticire, de până la debutul noii sesiuni parlamentare, va fi folosită de Cabinetul cu puciuri în cârcă pentru a da o ordonanţă de urgenţă guvernamentală de amnistiere a marilor corupţi.

Acest zvon a fost preluat şi de unele mainstream media. Violeta Fotache şi Mircea Marian:

„Executivul vrea să emită ordonanţe prin care să reglementeze domeniul Justiţiei, în timpul ce Parlamentul va fi în vacanţă. Surse din sistemul judiciar cred că ar putea fi vorba de graţierea clienţilor USL.

În textul legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe simple în perioada vacanţei parlamentare, a fost strecurat, pe şest, dreptul Executivului de a legifera în vederea „reglementării unor măsuri necesare instituţiilor sistemului Justiţiei şi administraţiei penitenciarelor, pentru punerea în aplicare a noilor coduri”.

Suspect este faptul că, atunci când legea enumeră domeniile generale pentru care se pot emite ordonanţe, nu apare Justiţia, alineatul referitor la reglementarea „instituţiilor sistemului Justiţiei şi administraţiei penitenciarelor” fiind strecurat la „Economie şi Finanţe”. Expunerea de motive a legii nu conţine absolut nici un fel de clarificări referitoare la intenţiile Guvernului Ponta.„

Amintim că acum câteva zile am remarcat că se întâmplă ceva ciudat la Avocatul Poporului, unde Crișu Anastasiu, omul care a acceptat funcția după puciul cu juriști din iulie 2012, și-a prezentat inexplicabil demisia, iar în locul său a fost numit un… economist cu nme aproape istoric, Ecaterina Teodorescu.

Share