Brigitta & Mihai (feat. T.I.P.S.), „One heart”
Melodia este interesantă constructiv, dar evoluează previzibil şi termină prin a nu transmite nimic. Mihai are o voce bună, din care pot ieşi multe lucruri interesante, dar în viitor. Nu prea înţeleg de ce nazalizează Brigitta atunci când spune „yammy„. Cel mai bun pasaj repetitiv al piesei este atunci când cei doi se armonizează în duet.
Natalia Barbu, „Confession”
Natalia Barbu a impresionat acum câşiva ani cu o piesă excepţională, „Suflet gol (Totul e gol)„, care nici măcar nu a trecut de calificări, cu totul inexplicabil. Sau mai bine zis explicabil, că atunci puroiul „moculozaurilor” decidea cine intră-n joc.
Acum este apreciată deja, s-a consacat, vocea ei este remarcabilă (cu toate că mie mi se pare că are o problemă de control al sunetului în falset), în schimb compozitorii Ana şi Radu Sîrbu nu i-au livrat cea mai bună piesă. Cred că va ajunge în finală, dar nu este o melodie care să ne reprezinte la Malmö. Interpreta este mai bună decât piesa.
Spin & Cezar Dometi, „Silver lining”
Spin rămâne un grup PopRock interesantă, iar Cezar Dometi este un solist cu o voce tipică GlamRock-ului din perioada mai melodică şi comercială a unor trupe precum Bon Jovi. Cătălin Tuţă Popescu este în mod evident influenţat puternic de acest gen de rock melodic, iar instrumentaţia orientată spre pop este probabil ocazionată de Eurovision.
Melodia nu mă dă pe-afară, iar Dometi face la final greşeala să scape nişte sunete sopranistice care dovedesc unde se află limitele controlului său asupra propriei sale voci. Bune, dar care trebuie să mai toace-n club multe cover-uri.
Liviu Mititelu, „La donna di nero”
Dinainte să ascult ce cântă acest manelist, o să spun clar că sunt convins că nu voi auzi disonanţe. Hai să vedem. În italiană? Poate că era bună pentru Festivalul de la San Remo, la jalea pe care am văzut-o anul acesta câştiga.
În rest, mi se pare o melodie plată, lipsită de orizont, din care singurul lucru bun pe care îl remarc este că un ţigan este capabil să construiască muzical şi pop desprins de etnia sa. Lucru pe care îl ştiam, dar nu strică din când în când să-l redescoperim.
Cezar, „It’s my life”
Prima dată când l-am văzut, m-am gândit la orice numai la muzică nu. Şi mai ales la astfel de muzică. Cezar este un contratenor foarte, foarte bun şi, după părerea mea, din ce am ascultat până acum (având în vedere competiţia de nivel destul de ridicat, 
dar fără melodii excepţionale), ar fi o idee să rupem gura Malmö cu acest solist, mai ales că oricum va fi tratat de fanii Eurovision mai mult ca încă o ciudăţenie exotică pe lângă atâtea altele. Mă distrează ce schime face când emite sunetul, de parcă l-ar tâia cu bomfaierul.
Dincolo de aceasta, omul are o voce deosebită şi este o prezenţă originală. Nu aud nici un fals la el şi are un control perfect pe glas, ceea ce nu este uşor, acolo, „în pod”, unde evoluează. Până acum numărul unu pentru mine, în pofida faptului că melodia nu este făurită foarte original.
Ca să înţelegem cine este acest aparent ciudat (prin muzica pe care o cântă la Eurovision), să spunem că e contratenor de operă cu 10 premii internaţionale, ce a decis să abordeze PopOpera şi anul acesta va concerta cu Andrea Bocelli şi Angela Gheorghiu, iar Vanghelis scrie special pentru vocea sa o lucrare. Nu ar fi puţin lucru să fim reprezentaţi de un asemenea solist, care aduce aminte de rusul Vitas.
Tammy, „Firebird”
Tamara din Câmpina, jumătate româncă, jumătate siriancă, este un emul al solistelor americane de R&B, motiv pentru care este ţintă ironiilor mele justificate, pentru că este foarte greu să cânţi în maniera unei R&B-iste americane şi să nu se poată face uşor o comparaţie în defavoarea ta. Plus că, aşa cum am mai spus şi anterior, şi în acest caz melodia nu dă pe-afară de originalitate. Chiar dacă fata are o voce bună, care mai trebuie lucrată.
Luminiţa Anghel, „Unique”
Luminiţa Anghel revină după sarcină cu o voce mai plină, înzestrată cu mai multe armonii grave. Nu îmi dau seama dacă a păstrat sau nu acelaşi ambitus excepţional. pe care-l avea pe vremea când ne ruga să o lăsăm să încerce.
Melodia este mai frumoasă decât majoritatea celor pe care le-am ascultat până acum, are un tip de construcţie ca şi cum ar fi o arie de music-hall, dar este sub ceea ce trebuie ca să-i pui în valoare calităţile vocale ale unei astfel de fiare: ambitus, volum, forţă interpretativă, sensibilitate, expresivitate. Totuşi printre preferatele mele în acest an.
Anthony, „Dream girl”
Nigerianul Anthony Icuagu, venit la noi din ţara lui Daniel Amocachi, unul dintre fotbaliştii mei preferaţi, are o voce performantă pentru stilul de muzică pe care îl practică.
Unul care nu îmi place în mod deosebit, dar ale cărui virtuţi terapeutice nu le pot refuza. De exemplu, poţi stoarce portocale foarte eficient ascultând această muzică. Sucul rezultat este foarte gustos şi sănătos.