Primele opt piese din prima semifinală Eurovision Song Contest România de anul acesta denotă destulă mediocritate. Vocile sunt bune, unele foarte bune. Melodiile sunt frumuşele sau frumoase (nici una nu este foarte frumoasă), ori agreabile. Continuă să predomine sindromul din anii trecuţi, tipic Eurovision, tipic muzicii pop de azi, definit de britanici prin trei cuvinte: „lack of originality”.
Tudor Turcu, „Hello”
O melodie frumoasă, un PopRock agreabil şi interesant. Tudor Turcu are voce şi ritm. Prestaţia live de la preselecţie este foarte bună. Nu se aude nici o disonanţă, nici cea mai mică.
Melodia aceasta, în funcţie de valoarea celorlalte (pe care, la momentul acestui comentariu, încă nu le-am ascultat), poate să meargă în finală şi, eventual, să devină una dintre favorite.
Casa Presei, „Un Refren”
Faţă de alte piese ale celor de la Casa Presei, aceasta nu este chiar cea mai bună, dar este o prezenţă sonoră pop interesantă şi agreabilă. Dacă (şi credem că aşa este) compozitorul e Gabriel Basarabescu, atunci în ziua cu pricina compozitorul nu a fost în stare de inspiraţie maximă.
Robert îşi foloseşte stilul de a cânta, recitând tema muzicală cântată, într-un mod care să desprindă melodia de ştampila pusă, probabil pe nedrept, că trupa este una de emuli Direcţia 5.
Iar Mircea Badea, atunci când râdea de „nu vreau să ştiu”-ul în falset dat de Turcescu, e prost cu cratiţa: sună foarte bine. Keep walking, Robert!
Electric Fence, „Emilia”
Electric Fence, cu „Emilia
„, vine cu acelaşi stil şi aceeaşi intenţie artistică post-Bregovic. O melodie fix din stirpea sârbului, cu o instrumentaţie mai electro puţin decât foloseşte acesta şi versuri în engleză, zise de aceeaşi solistă excelentă.
Este una dintre favoritele mele de anul acesta. Trebuie să apară o melodie foarte bună (pentru că aceasta este bună), pentru a o cota mai bine. A, să nu uit: mai bună piesa de anul trecut.
Diana Hetea, „I believe in love”
Diana Hetea este clar influenţată, în tehnica interpretativă, de R&B-ul american, fiind în vena Dion – Aguillera. Dar Diana are o voce mai alto şi nu are nici controlul, nici tehnica acestor cântăreţe de anvergură şi valoare mondială. La un concurs de interpretare din Brooklin, Hetea ar fi depăşită de 50 de alte soliste mult mai talentate şi dotate vocal.
Melodia interpretată este frumoasă, dar banală, netransmiţând decât cel mult a zecea parte din ceea ce aspiră, prin partitura solistică şi prin mesaj. Nu tot ce se naşte din ou de pasăre ajunge condor.
Station 4, „Your heart is telling me so”
Primele patru măsuri sunt scoase direct din celebra piesă a solistei franceze Dalida, „Darla Dirladada„, fără să fie plagiat, pentru că problema e numai pe patru măsuri şi finalul frazei muzicale e diferit, dar Mihai Alexandru putea să se stăpânească. Păcat de copiii ăştia.
La strofă, melodia e tipică zdubudup-ului predilect al compozitorului Mihai Alexandru, în zilele când se simte bine, mănâncă pizza şi bea bere Stejar. Unde sunt vremurile de altădată, când scria superb pentru Nicola? Inexplicabil la un tip cu talentul acestui domn.
Edict, „Buddy Buddy”
O melodie pop, cu influenţele din BritPop-ul anilor 80 – mai avem Vunk în România care face ceva asemănător, dar mult mai original. Interesant fluieraşul românesc neaoş din secţiunea mediană a melodiei, dar solista nu îşi controlează perfect vocea.
Nu că linia sa melodică ar avea nevoie de cine-ştie-ce robinsonade sonore. Nu mă dă afară din casă s-o ascult, dacă formaţia se află în faţa locuinţei, cu instrumentele-nşirate pe trotuar şi începe să „ou-ou-uăăăă”.
Freestay, „Criminal Mind”
La Florin Ristei se vede marea experienţă câştigată interpretând nenumărate cover-uri cu Marfar. Melodia este foarte agreabilă şi mulţi bani face Florin, care este extrem de prestant şi cântă impecabil.
Problema este lipsa completă de originalitate a melodiei, care nu comunică nimic în afară de ceea ce ştim deja din popul occidental. Iar noi căutăm senzaţiile muzicale tari, insolitul, originalitatea nativă.
Maximilian Muntean, „Broken Heart”
Max este unul dintre cei doi fraţi care cântau cu Walter Dionisie, Sebastian şi Maximilian. A urmat apoi perioada de rutinare, ciur şi dârmon de la „Vocea României”, iar acum iacătă-ne la Eurovision.
Problema este ca Maximilian, care e proprietarul unei voce foarte bune, dar, după părerea mea, puţin cam metalică şi lipsită de timbru original, cam falsează. Iar aceasta se întâmplă cam mult, faţă de pretenţiile pe care le avem. O interpretare mult sub ceea ce aşteptam.
Cât despre melodie… citiţi ce am scris la piesa precedentă.