Ne-a năvălit manifestu’ USL-n casă, inserându-se-n viaţa noastră prin intermediul cutiei poştale.
În ultimele zile, sătui de lucrurile făcute de USL (între timp s-au adunat altele, eram siguri), cu niscaiva probleme de WordPress şi cu o schimbare de piele Facebook (de acum încolo, toate postările de pe acest website vor fi promovate exclusiv de pe contul de Facebook Starea Presei), am lăsat website-ul pe pilot automat: Revista presei / Revista pres(arilor), dorind să ne dezintoxicăm.
Realitatea politică abjectă românească ne-a intrat însă în casă cu cizmele murdare de bălegar şi ne-a plesnit peste ochi: „Ce faceţi? Nu vedeţi ce se întâmplă? Nu scrieţi?” / „Ne e silă” / „Înghite-ţi-vă sila, mortificaţi-o, apoi scrieţi”.
Aşa că vom scrie din nou, ca de fiecare dată, rece, raţional, fără patimă, tăios. Iată: dacă în acest moment preşedinte ales prin vot popular ar fi Crin Antonescu, ar mai avea doi ani de mandat, ne-ar fi profund antipatic şi ar veni PDL şi în două zile, sucind majoritatea parlamentară, ar călca în picioare Constituţia, ar castra Curtea Constituţională şi celelalte, ne-am face foc şi pară şi am spune exact ce spunem acum: că este o lovitură de stat şi că uzurpatorii sunt nelegitimi, iar noi nu îi vom legitima la referendum, dar şi că votul nostru nu trebuie să fie acolo, pentru a consimţi astfel puciul – cum îi spune Ion Cristoiu.
Avem antecedente. În anul 2007, când majoritatea 322 l-a suspendat LEGAL pe Traian Băsescu, călcând în picioare sentinţa Curţii Constituţionale (facultativă, dar a unor specialişti) că nu există motive de suspendare, aveam cam jumătate de an de când eram agasaţi fie şi de simpla prezenţă a lui Traian Băsescu pe sticlă. Nu avem o mare apetenţă pentru momentele sale grosiere. Dar din momentul raptului făcut atunci am început să-l apărăm constant şi am afirmat repetat că avem de-a face cu o lovitură de stat costumată în haine de legalitate.
Băsescu a revenit la Cotroceni. A făcut unele lucruri bune şi altele mai puţin bune. Personal, credem că un preşedinte nu are voie să fie slobod la gură nici când e sub jacuzzi cu soţia lui şi scapă săpunul în cadă. Trebuie să fie pătruns de funcţia sa şi când doarme. El nu-şi aparţine. Jurnaliştii, oricât de enervanţi sunt unii dintre ei, nu trebuie făcuţi găozari.
Dar lapidarea nedreaptă, fără argumente valide, a celor care, evitând cu bună ştiinţă, atenţie, să folosească argumente valide şi fabulând pe tema „marinarului” care e vinovat pentru toate relele din galaxie, ne-a făcut să ne dorim să fie reales.
Odată reales, Traian Băsescu a făcut două lucruri bune foarte importante şi alte câteva mari greşeli. Am scris şi despre unele, şi despre altele. Băsescu a dus lupta contra corupţiei la niveluri care au enervat cumplit mafia ce vrea să pună acum mâna pe ţară. Tot sub conducerea sa, cabinetele lui Emil Boc au trecut ţara prin episodul unu al crizei. Tot Băsescu însă, pe de altă parte, a afirmat că Majestatea Sa Regele Mihai I a fost slugă la ruşi, a susţinut decopertarea Roşiei Montane pentru nişte nenorociţi de gologani (oricât de mulţi ar fi ei, ecologia ţării nu este negociabilă) şi a trimis Codul Muncii din extrema stângă în extrema dreaptă, sub presiunea FMI şi BM.
Evident, când scriam despre preşedintele ales de bine, eram înjuraţi şi ni se spunea că suntem băsiţti. Eram întrebaţi câţi bani luăm. Ha. Am fi considerat o jignire dacă Băsescu ne-ar fi plătit pentru ceea ce facem. Scriem exact ce gândim. Dacă vom avea vreodată un aranjament politic, îl vom devoala. În schimb, când îl criticam pe Băsescu, vuvuzele se ascundeau sfioase în tufe şi nu mai ziceau nimic.
Aşa că da, nu vom legitima acest puci. Nu îl vom legitima niciodată. Nu ne vom gândi la ora 19:00, duminică, „să vedem câţi s-au dus, ca să vedem dacă are rost să mergem”, iar la ora 22:30 nu vom decide să ne ducem repede să votăm nici dacă vor fi 49,99% dintre electori prezenţi la urne, nici dacă vor fi la acea oră 65% sau 85% sau toţi românii prezenţi la vot, mai puţin noi. Şi nu o să ne ducem nici dacă o să ne şoptească o păsărică faptul că e scor egal şi votul nostru înclină balanţa.
De ce? Pentru că ne iubim ţara (aşa cum spunea Liiceanu aseară), suntem foarte mândri că suntem români şi nu vom accepta niciodată să aprobăm, fie şi prin votul nostru negativ, o lovitură de stat.