În timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care Miron Cozma a fost actant de prim rang, plecasem deja din Capitală, după ce am participat la manifestaţia din Piaţa Universităţii, ca membru al Grupului Independent pentru Democraţie, care se retrăsese pe 21 mai 1990 din Piaţă, după ce FSN a câştigat alegerile.
Nu am avut deci fericirea să „relaţionez” cu minerii. În schimb, l-am cunoscut pe Miron Cozma ca lider sindical al organizaţiei sale, LSMVJ (Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului), când eram jurnalist acreditat pe sindicate la Mediafax, câţiva ani mai târziu.
Simptomatic pentru personalitatea patologică a lui Miron Cozma era cum se desfăşurau conferinţele sale de presă, în plină epocă FSN – FDSN, cu Guvernul Văcăroiu la putere, în plină blocadă a Occidentului asupra României, când nimeni voia să discute cu România cea condusă de foştii comunişti ai lui Ion Iliescu şi produceam pe stoc, pentru criza economică a celor care vor veni la putere după 1997.
Conferinţele de presă ale LSMVJ aveau loc în sediul central al Confederaţiei MERIDIAN, din strada Mendeleev, de lângă Piaţa Amzei, vizavi de reprezentanţa Aeroflot, într-o cameră mult prea mică pentru numărul uriaş de jurnalişti care veneau să vadă recitalurile Luceafărului Huilei.
Probabil că un medic psihiatru ar fi putut să-i pună un diagnostic exact. Atmosfera era înnăbuşitoare, fie iarnă, fie vară. Ieşeam din acea cameră ticsită asudat, de obicei fără să pot să scriu măcar o ştire prăpădită, pentru că nu aveam ce anume să scriu.
Cozma venea botos, cu ochii în flăcări şi începea să vorbească câte o oră şi jumătate singur, certându-se, strigând, aruncând acuze politice piezişe, făcând aluzii transparente la Putere, sub care backgroundul era mereu acelaşi: minerii lui, care dădeau cărbune ţării, o duceau foarte greu.
Aceasta în timp ce Executivul pompa bani cu ghiotura în minele de huilă din Valea Jiului, deţinute de CNH, aflate în faliment ca şi acum. După ce se defula, spunea: „Întrebări”. Cineva îi punea o întrebare, orice şi incendiul se declanşa din nou. Mai perora încă 20 de minute. Si tot aşa.
Am fost prezent la Petroşani, tot din partea Mediafax, ca martor la fondarea pălăriei sindicale efemere „Sfânta Varvara”.
Urmărind cum se magnetizează minerii aceia, în sala de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Petroşani, uitându-se unii la alţii şi realizând astfel cât de mulţi sunt, apoi cum se înflăcărează şi se îmbată Miron Cozma de la această putere teribilă de ciocan brut, violent, am realizat că ipochimenul nu a făcut ultima sa mineriadă în 25 septembrie 1992 şi este cu „va urma”.
Formidabil este cât de longeviv e însă acest om: a ieşit din puşcărie şi continuă să facă valuri, să spună bazaconii şi, într-o Românie dominată de televiziuni de gang, însetate după scandal ieftin, de prost gust, să rămână în felul său persoană publică.
Una pe care de obicei o ignor. Dar pe care nu am uitat-o.