UE se bagă în politica de apărare a Cehiei (Prioritate de dreapta)

Share
Cehia a cumpărat patru avioane de transport CASA-295M, achiziţie în urma căreia Comisia Europeană a deschis acţiune la Curtea Europeană de Justiţie, invocând „lipsa licitaţiei publice, împiedicarea concurenţei pe piaţa europeană şi posibilitatea ca să se fi irosit banii contribuabililor”.

BRUXELLES – Comisia Europeană a decis să cheme Republica Cehă la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) pentru că nu ar fi respectat normele UE la achiziţionarea a patru aeronave militare de transport tactic CASA-295M. Această mişcare a venit pe 28 octombrie.

Faptele datează din aprilie 2008, când Ministerul ceh al Apărării a atribuit direct un contract de achiziţii publice de bunuri în valoare de 132 milioane dolari pentru patru aeronave CASA-295M fără a organiza o procedură de licitaţie.

Autorităţile cehe nu au luat în considerare organizarea unei proceduri de licitaţie publică pentru că au spus că aeronavele vor fi folosite în principal pentru misiuni militare cehe, adică pentru protecţia intereselor esenţiale de securitate ale statului.

Chestiunea cheie este Directiva 2004/18/CE (a Achiziţiilor Publice Europene), pentru care autorităţile contractante nu trebuie să pună contractele de achiziţii publice în cadrul unei licitaţii pe întreg teritoriul Uniunii Europene, dacă acestea pot demonstra că achiziţionarea materialelor militare specifice ar reprezenta un risc pentru ţară.

Comisia susţine că „Republica Cehă nu a reuşit până acum să demonstreze de ce o licitaţie publică pentru aeronave de transport neînarmate ar reprezenta un risc pentru interesele sale esenţiale de securitate”.

Un comunicat de presă al Comisiei spune că „prin atribuirea contractului fără o procedură de licitaţie adecvată, Comisia consideră că Republica Cehă a împiedicat concurenţa de pe piaţa europeană şi s-ar putea să se fi irosit banii contribuabililor.”

Comisia a trimis un aviz motivat – a doua etapă a procedurii de infringement – către Republica Cehă în mai 2009, cerându-i să se conformeze cu legislaţia UE.

„Deoarece nu a fost primit un răspuns satisfăcător, Comisia a decis să trimită cazul la CEJ”, spune executivul UE.

Defense News

Share

2 thoughts on “UE se bagă în politica de apărare a Cehiei (Prioritate de dreapta)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.