Cătălin Predoiu, criză de nervi la pupitrul Camerei Deputaţilor

Share

Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, a făcut efectiv o criză de nervi la adresa USR, de la pupitrul Camerei Deputaţilor.

Cătălin Predoiu, criză de nervi contra USR

Predoiu s-a lansat într-un atac, de la tribuna plenului, acuzând Opoziţia că nu a fost în stare să adopte Codurile Penale.

„Peste ani de zile, ceea ce va rămâne nu sunt declaraţiile, trotinetele, cablurile şi boxele dvs, ci sunt legile adoptate de această coaliţie”, a spus el.

”Aceste proiecte au stat în mâna dumneavoastră, dragi colegi din Opoziţie, 12 luni de zile aproximativ. Ele nu au fost adoptate, aţi stat şi v-aţi uitat la ele şi apoi au fost preluate de această coaliţie, PSD-PNL-UDMR”, a spus Predoiu, el precizând că a votat ”pentru” proiect.

Citeşte şi: Declic consideră că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ne-a dus cu preşul

Ministrul a mai arătat că, după dezbateri dure, complicate, acest proiect a fost adoptat.

”Ce să înţelegem noi, că e bine ca dumneavoastră, care staţi, vorbiţi şi nu faceţi nimic, sau e bine ca noi care vorbim, dezbatem, uneori ne contrazicem, dar votăm şi lăsăm ceva în Monitorul Oficial”, a spus el.

Predoiu a continuat:

”Peste ani de zile, ceea ce va rămâne nu sunt declaraţiile, trotinetele, cablurile şi boxele dvs, ci sunt legile adoptate de această coaliţie.

Citeşte şi: Cătălin Predoiu: Toate statele UE să combată corupția cum o face România!

Această coaliţie a votat anul trecut desfiinţarea SIIJ, aţi fost incapabili să o faceţi,Legile Justiţiei, 12 luni v-aţi uitat la ele, ca pisica în calendar, incapabili să le treceţi, Legea privind avertizorii de integritate, legea privind consolidarea ANABI, ca să recuperăm produsele infracţiunii despre care dvs vorbiţi şi nu faceţi nimic şi în fine Codurile penale”, a arătat Predoiu.

În răspăr

El a precizat că actuala coaliţie a adoptat şapte legi într-un an de zile pentru consolidarea justiţiei, conform News.ro.

”Deci noi suntem de vină că adoptăm, într-un an de zile, şapte legi pentru consolidarea agendei justiţiei şi voi, care nu faceţi nimic, trebuie să ne daţi lecţii.

Păi cred că şi lipsa bun simţ politic şi de altă natură are o limită, fiindcă tot vorbim de drept şi de justiţie, unde e vorba de limită. Aveţi o limită şi în critică, şi în jigniri, şi în aberaţii.

Nu faceţi decât să vorbiţi şi să vă înfăşuraţi în cabluri în care o să rămâneţi în istorie fără să lăsaţi nimic în urmă. De bine de rău, această coaliţie a făcut ce voi nu aţi făcut un an de zile. Asta este explicarea votului meu”, a spus Predoiu.

Share