Rusia ocupă în România proprietăţi care nu îi aparţin

Share

Mai multe clădiri din centrul Bucureştiului sunt ocupate de Rusia, deşi nu există nici un drept de proprietate recunoscut de statul român, pentru acestea.

Cum ocupă abuziv Rusia proprietăţi din România

După destrămarea imperiului sovietic, Rusia urma să împartă proprietățile din străinătate ale fostei URSS și cu alte state, inclusiv cu Ucraina, dar nu a mai făcut acest lucru.

În schimb, Ucraina a cerut deja diplomaților săi să inventarieze bunurile din mai multe state europene ca să rezolve problema patrimoniului sovietic.

Citeşte şi: Rusia îşi suspendă participarea la Tratatul Nuclear START

Istoria proprietăților e mai complicată la București.

O casă a fost preluată în condiții misterioase de URSS, de la fiica primului șef al serviciului de informații militare din România. Dosarul cu transferul proprietății nu există însă în arhive.

Clădirea învecinată a fost confiscată de regimul comunist și a ajuns în patrimoniul URSS, la schimb cu o altă proprietate. A fost revendicată apoi de moștenitorii celor deposedați forțat.

Citeşte şi: Rusia subterană. Mai există şi în ASE un centru cultural rus

Compensaţii financiare

În acest an, statul român le-a oferit moștenitorilor compensații financiare în valoare de 3,5 milioane de lei.

Suma a fost contestată recent în instanță, ca fiind prea mică. O altă clădire istorică a fost închiriată timp de peste un deceniu, de Kremlin, către mai multe companii, iar sumele din contracte sunt de ordinul milioanelor de euro.

Schema chiriilor l-a avut în prim-plan pe un fost ofițer GRU, serviciul rus de spionaj militar.

Kiseleff, chiar lângă sediul central PSD

Privite din stradă, curțile din zona Kiseleff sunt ca o fereastră spre trecut. Au numere separate, dar sunt folosite de mai multe decenii doar de ambasada rusă și de corpul său diplomatic.

Sunt mai multe case în același perimetru, fiecare cu povestea ei.

Formează un patrulater, cu laturile pe Șoseaua Kiseleff, str. Tuberozelor, str. Arhitect Ion Mincu și str. Gheorghe Brătianu.

Clădirile au rămas o miză constantă pentru Kremlin, în ultimele decenii. În centrul interesului imobiliar a fost constant chiar clădirea ambasadei.

Ca ciocănitoarea

Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, își amintește că diplomații ruși ridicau problema acestor clădiri la fiecare întâlnire oficială:

„Nu a existat dialog bilateral (cel puțin pe care l-am avut și eu cu Lavrov – ca ministru de Externe), în care ei să nu ridice acest subiect. (…)

URSS, practic, nu și-a transmis succesiunea către Federația Rusă. De regulă, se întâmplă la ONU acest lucru.

Ei au fost recunoscuți, ca și astăzi, ca fiind succesori de facto ai URSS. Deci nu au un titlu, practic, în ceea ce privește imobilele respective”.

Opt clădiri

Kremlinul a intrat astfel în posesia a opt clădiri din centrul Bucureștiului pe baza unui decret din 1993, emis de către Boris Elțîn, președintele Federației Ruse la acel moment, dar actul nu era suficient pentru ca statul român să le recunoască dreptul exclusiv asupra proprietăților.

Conform cutumelor internaționale, aceste proprietăți ar fi trebuit împărțite între fostele state sovietice, pe baza unor acorduri bilaterale.

Un astfel de acord a fost semnat cu Ucraina, în 1994, dar el n-a mai fost ratificat de Parlamentul de la Kiev.

Buldogi nelegiuiţi

La negocierile pentru tratatul politic de bază, semnat la 4 iulie 2003, Federația Rusă a încercat să obțină din partea statului român recunoașterea proprietății asupra acestor clădiri.

„Și acolo au ridicat subiectul, dar, neavând o bază legală, s-a înlăturat din discuție. (…) Ar fi vrut un soi de binecuvântare politică din partea noastră”, explică Cristian Diaconescu.

Situația n-a fost rezolvată juridic nici până azi. Kremlinul a rămas în posesia imobilelor, deși statul român nu îi recunoaște dreptul de proprietate.

Intabulare

Cum s-a întâmplat asta? În anul 2000, Rusia reușise deja să intabuleze trei proprietăți, pe baza decretului lui Elțîn.

Apoi, pe 22 decembrie 2000, Cristian Diaconescu, proaspăt secretar de stat în MAE, trimite o adresă la Ministerul Justiției în care arată că Federația Rusă și-a arogat unilateral bunurile din România, fără să fie rezolvată problema succesiunii.

totul pe RISE Project

Share