Este o nouă victorie a judecătorului Cristi Danileț, contra CSM. Acesta a fost exclus din magistratură, din cauza unor postări pe TikTok, considerate sub demnitatea unui magistrat.
O opţiune cel puţin ciudată a CSM. Danileţ tundea un gard viu cu foarfeca de specialitate şi făcea nişte kata, în grădina sa. Judecătorul este cunoscut pentru pasiunea sa pentru artele marţiale. Nu este nimic amoral.
Judecătorul Cristi Danileţ a anunţat vineri că a câştigat un nou proces cu CSM, în legătură cu excluderea sa din magistratură, pentru două postări pe TikTok.
”Procesul cu TikTok. După ce în decembrie s-a stabilit că fapta nu a fost gravă, acum s-a stabilit definitiv că perioada în care am fost suspendat este recunoscută vechime în muncă”, a scris Danileţ, într-un mesaj pe Facebook.
Avocatul acestuia, Dumitru Dobrev, a anunțat că Danileţ a obţinut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca perioada în care a fost suspendat din funcţie, din decembrie 2021, să fie considerată vechime în muncă.
”L-am reprezentat ca avocat pe Cristi Danileţ într-unul dintre procesele cu CSM, în care a câştigat definitiv.
Prin aceasta, Cristi Danileţ e repus în drepturi de ICCJ cu privire la vechimea în muncă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, a admis recursul împotriva sentinţei Curţii de Apel Cluj şi a anulat hotărârea CSM nr.1537/14.12.2021 prin care se dispunea suspendarea acestuia din funcţie începând cu data de 13.12.2021.
Ca o consecinţă, ICCJ i-a recunoscut reclamantului vechimea în muncă şi în magistratură pentru perioada în care a produs efecte hotărârea anulată”, spune avocatul.
La sfârşitul anului trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat decizia CSM din decembrie 2021, prin care judecătorul Cristi Danileţ a fost exclus din magistratură.
