Șeful AEP, Constantin Mituleţu-Buică, a demisionat

Share

Constantin Mituleţu-Buică, şeful AEP, a înaintat celor două camere ale Parlamentului demisia din funcţia de preşedinte.

„Autoritatea Electorală Permanentă informează că astăzi, 11 ianuarie 2023, domnul Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două camere ale Parlamentului demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente începând cu data de 13 februarie 2023, în condiţiile Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi ale Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar”, se arată într-un comunicat.

Demisia lui Mituleţu-Buică vine la două zile după ce Agenția Națională de Integritate a depus o plângere la Parchetul General împotriva șefului Autorității Electorale Permanente. Constantin Mitulețu Buică a fost acuzat că și-a angajat cumnata consilier, în cadrul AEP.

„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către CONSTANTIN-FLORIN MITULEȚU BUICĂ a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de Președinte al Autorității Electorale Permanente a emis, aprobat și semnat un număr de 9 acte materiale prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru cumnata acestuia, care a fost încadrată la Cabinetul Vicepreședintelui Autorității Electorale Permanente pe funcția de consilier”, se arată într-un comunicat al ANI.

Potrivit articolului 301 din Codul Penal, în cazul conflictului de interese, sunt prevăzute pedepse de până la cinci ani de închisoare.

Share