Foametea provocată de URSS, în Ucraina, în anii 30, numită Holodomor, va fi recunoscută de Germania drept genocid.
foto: Ţărani înfometaţi pe străzile din Harkiv/Harkov, în anul 1933
Germania urmează să adopte o rezoluţie prin care să recunoască drept genocid foametea din Ucraina, provocată în urmă cu 90 de ani, de către regimul stalinist.
Este vorba despre un proiect de rezoluţie al coaliţiei aflate la putere şi al opoziţiei, relatează AFP.
Acest proiect de rezoluţie, depus de către coaliţia aflată la putere – din care fac parte Partidul Social Democrat (SPD), Verzii şi Partidul Liberal (FDP) – şi opoziţia conservatoare – Uniunea Creştin Democrată (CDU) şi Uniunea Social Creştină (CSU) – urmează să fie dezbătut miercuri în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului german.
Foamete şi represiune, numele tău e Rusia Sovietică
În anii 1932 şi 1933, aproximativ 3,5 milioane de ucraineni au fost victime ale ”Holodomor” – care în ucraineană înseamnă ”exterminare prin foamete”, comis de către regimul stalinist.
Recoltele erau confiscate, în numele colectivizării pământului. În Occident, nici un analist economic sau expert nu pricepea cum este posibil ca statisticile să dea că URSS este în faliment, iar factual aceasta să supravieţuiască şi chiar să prospere, pe alocuri.
Această foemete face parte ”din lista crimelor inumane comise de către sisteme totalitare, care au făcut să dispară milioane de vieţi omeneşti, în Europa, mai ales în prima jumătate a secolului XX”, condamnă autorii acestei rezoluţii, pe care AFP scrie că a consultat-o.
Această crimă ”face parte din istoria noastră comună ca europeni”, se arată în proiect.
”Întreaga Ucraină a fost atinsă de foamete şi represiune, nu doar regiunile producătoare de cereale”, se mai arată în acest proiect de rezoluţie.
”!În perspectiva actuală, este aşadar evident că este vorba despre un genocid, pe plan istoric şi politic”, se arată în document.
Această clasificare drept genocid, un concept forjat în al Doilea Război Mondial, are o semnificaţie actuală, în contextul invaziei Ucrainei, de către Rusia.
Avertisment
”Încă o dată, violenţa şi teroarea trebuie să priveze Ucraina de bazele sale vitale şi să supună întreaga ţară”, denunţă deputatul ecologist Robin Wagener, unul dintre iniţiatorii textului.
Calificarea Holodomor drept genocid este ”un semnal de avertisment”, în opinia sa. Preşedintele rus Vladimir Putin ”se înscrie în tradiţia crudă şi criminală a lui Stalin”, denunţă Robin Wagener.
Ucraina face campanie, de ani de zile, ca Holodomor să fie recunoscut drept genocid.
Rusia refuză în mod categoric o asemenea clasificare, pentru că marea foamete care a făcut ravagii în fosta Uniune Sovietică, la începutul anilor ’30, nu a făcut doar victime în Ucraina, ci şi în Rusia, Kazahstan, Germania şi în alte popoare.
