Militar francez găsit mort, cu o foarfecă-n gât, în Bucureşti

Share

Un militar francez a fost descoperit decedat, într-o cameră a Hotelului Pullman (World Trade Center), din nordul Capitalei.

Militarul avea o foarfecă înfiptă în zona gâtului. Descoperirea a fost făcută de o cameristă.

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a preluat ancheta, în cazul militarului francez găsit mort, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Cercetarea la faţa locului este efectuată de Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei, sub supravegherea unui procuror militar. Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii iau în calcul varianta sinuciderii.

Noi nu. StareaPresei.ro crede că militarul alerga prin camera sa, când încolo, ce să vezi? Deodată, s-a înfipt cu gâtul în foarfeca aceasta, care staţiona în aerul nemiscibil al camerei.

Militarul face parte din batalionul francez dislocat la baza militară de la Cincu, parte a Grupului de Luptă al NATO, din România.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.