Anchetatorii ucraineni au probe despre violența sexuală rusă

Share

Cinism, infracţionalitate, ticăloşie. Rusia foloseşte violenţa sexuală ca armă contra civililor din teritoriile ucrainene ocupate.

Zi de zi, oraș după oraș, un ofițer de poliție și un procuror merg din ușă în ușă, în Regiunea Herson, din Ucraina.

Călcând pe străzi pline de noroi, pe lângă casele avariate de loviturile de artilerie, îi caută pe cei rămași în urmă. Cei doi bărbați formează o unitate de specialitate, care a venit din capitala Kiev.

O mamă și o fiică ies în curtea lor. „Căutăm crime sexuale”, spune procurorul, Oleksandr Kleshchenko.

Până la începutul lunii octombrie, această zonă a țării a fost ocupată de trupele rusești. Mașinile arse împânzesc câmpurile. Litera „Z” – un simbol folosit de forțele ruse – marchează pereții.

Cicatricele războiului sunt adânci aici. Rusia a folosit violența sexuală ca „armă de război” – o strategie militară deliberată – în cucerirea Ucrainei, au spus anchetatorii Națiunilor Unite. Ei au transmis chiar și acuzații că soldații ruși iau Viagra.

Autoritățile ruse au negat acuzațiile de crime de război în Ucraina.

În două săptămâni de muncă în Regiunea Herson, echipa de la Kiev s-a documentat asupra a șase acuzații de agresiune sexuală. Numărul real este aproape sigur mult mai mare, spun ei.

Tatiana, în vârstă de 56 de ani, spune că este una dintre victime. CNN protejează numele de familie și cel al satului ei, pentru a-și proteja identitatea.

Mergând peste sticla spartă, ea ne aduce în casa fratelui ei, unde spune că doi soldați ruși au trecut cu forța prin ușa ei, pe 26 august.

„S-au plimbat prin acele camere”, spune ea. „Unul a rămas acolo, iar celălalt, care m-a violat, a intrat aici. A intrat, s-a plimbat puțin prin cameră și aici, în acest loc, a început să mă bâjbâie.”

„I-am spus: „Nu, nu, nu am vârsta în care să-ți pot oferi ceva, caută fete mai tinere.”

El a lipit-o de dulap, spune ea, și i-a sfâșiat hainele. „Plângeam, îl imploram să se oprească, dar fără succes”, spune ea. „Singurul gând pe care l-am avut a fost să rămân în viață.”

El a avertizat-o să nu spună nimănui, își amintește ea.

„Nu i-am spus soțului meu imediat”, spune ea în lacrimi. „Dar i-am spus vărului meu, iar soțul meu a auzit. El a spus: „Ar fi trebuit să-mi spui adevărul, dar ai tăcut.”

„Mi-a fost foarte rușine”, spune ea. „Mi-aș dori ca el și toate rudele lui să fie morți.”

A petrecut trei zile acasă, năucită, prea rușinată ca să iasă afară. Apoi, într-un act extraordinar de vitejie, ea spune că s-a confruntat cu comandantul soldatului rus.

„Comandantul său l-a găsit pe șeful unității sale. A venit să mă vadă și mi-a spus: „L-am pedepsit aspru, i-am rupt maxilarul, dar cea mai severă pedeapsă a fost împușcarea”. Comandantul m-a întrebat: „Te deranjează asta?” I-am spus: „Nu mă deranjează, aș vrea să fie împușcați toți.”

Deși procurorul, Kleshchenko, și ofițerul de poliție Oleksandr Svidro caută în mod special dovezi ale crimelor sexuale, oriunde merg se confruntă cu ororile ocupației.

În aceste sate eliberate, aproape fiecare clădire a fost avariată de război. Multe case au fost reduse la moloz.

La prima oprire, în ziua în care CNN i-a însoțit pe anchetatori, în Bila Krynytsya, o mulțime care aștepta mâncare l-a înconjurat pe procuror.

Satul era în spatele liniilor rusești, dar nu a fost niciodată ocupat direct. Cei adunați în jur strigă că au fost abandonați de luni de zile, fără ajutor nici din partea Rusiei, nici a Ucrainei.

„Ați raportat [prejudiciul] cuiva?” întreabă procurorul. „Cui i-am raporta?” răspunde un bărbat din mulțime.

Acesta le spune anchetatorilor că a fost ținut de soldați ruși și supus unei execuții simulate. Este greu de auzit, poveștile despre tortură, ca aceasta, sunt obișnuite aici, dar acesta nu este subiectul muncii lor astăzi.

În ciuda nemulțumirii acestor săteni, contraofensiva Ucrainei în această parte a țării a susținut speranța publicului că victoria ar putea fi de fapt posibilă – sau cel puțin că Kievul ar putea elibera orașe-cheie ocupate de Rusia, precum Herson.

Începând încet, la sfârșitul verii, și apoi în mare măsură, la începutul lunii octombrie, forțele ucrainene au recâștigat sute de mile pătrate de teritoriu, pe care Rusia le-a deținut încă de la începutul invaziei sale pe scară largă.

La o scurtă călătorie cu mașina, pe drumuri marcate de bombardamente, în Tverdomedove, o mamă și o fiică îi spun lui Kleshchenko că nu au auzit de crime sexuale, în cătunul lor cu un singur drum.

Vecina lor, Vera Lapushnyak, în vârstă de 71 de ani, plânge necontrolat. Rușii au fost amabili când au sosit prima dată, spune ea.

„Au spus că au venit să ne protejeze”, își amintește ea. „Dar de cine, de ce – nu știam.”

A rămas văduvă în urmă cu mai bine de 30 de ani – spune că soțul ei a murit într-un accident de motocicletă – iar fiul ei s-a înscris în armată, la scurt timp după invazia Rusiei, din 24 februarie. Ea a decis să plece, spune ea, la aproximativ trei luni după ce trupele ruse i-au ocupat satul.

Luni mai târziu, după ce armata ucraineană a eliberat satul, într-o contraofensivă fulgerătoare, ea s-a întors. Bombardamentele îi făcuseră praf acoperișul, până la căpriori.

„Nu știu unde să dorm acum”, spune ea în lacrimi. „Nu există ferestre sau uși. Dorm ca un vagabond.”

Ea ne arată înăuntru. Tavanul dormitorului ei s-a prăbușit complet. Și-a mutat patul în singura cameră care are încă o fereastră intactă.

„Nu știu unde să o pun pentru ca (tavanul) să nu-mi cadă în cap”, spune ea. „Dacă ar cădea și m-ar ucide, ar fi mai bine, așa că nu voi suferi. Dar vreau să-mi văd fiul din nou.”

În timp ce soarele apune, la sfârșitul unei zile lungi, echipa de doi oameni ajunge în Novovoznesens’ke, un sat în care a descoperit încă două cazuri presupuse de viol ale soldaților ruși. A doua zi, se întorc la Kiev, pentru a-și prezenta constatările.

Desigur, multe dintre aceste acuzații vor fi imposibil de dovedit; mulți nici măcar nu au un suspect. Deocamdată, echipa își depune rapoartele, iar anchetatorii săi își continuă munca, în speranța că va putea depune acuzații în viitor.

Organizația Națiunilor Unite afirmă că a investigat cazuri în Ucraina de „violență sexuală și de gen” împotriva persoanelor cu vârste cuprinse între 4 și 82 de ani. Până în septembrie, au fost deschise 43 de proceduri penale, potrivit ONU.

Ofițerul de poliție, Svidro, spune că majoritatea cazurilor de violență sexuală sunt complet neraportate. „Este dificil din punct de vedere psihologic”, spune el. „Înțelegi că fiecare persoană este tulburată. Dar aceasta este o muncă importantă.”

Share