În Criza rachetelor din secolul trecut, comandantul unui submarin sovietic înarmat nuclear s-a panicat.
El a fost foarte gata să lanseze o torpilă nucleară, acum 60 de ani. Căpitanul sovietic era dezorientat de tacticile agresive ale SUA, potrivit unor noi documente, publicate de Arhiva Securității Naționale din SUA, scrie Digi24.
Vasili Arhipov, șeful de stat major al brigăzii de submarine, care se afla la bordul unuia dintre acestea, în momentul de cumpănă al crizei, l-a ajutat pe căpitanul Savițki să evite decizia catastrofală de a lansa un atac nuclear.
Criza rachetelor cubaneze, cunoscută și sub denumirea de Criza din octombrie 1962, între SUA și URSS, s-a escaladat într-o criză internațională.
Desfășurarea americană de rachete, în Italia și Turcia, a fost un pretext pentru desfășurarea sovietică de rachete balistice similare, în Cuba.
În ciuda intervalului scurt de timp, criza rachetelor din Cuba rămâne un moment decisiv în securitatea națională și pregătirea războiului nuclear.
Confruntarea este adesea considerată momentul cel mai aproape de a escalada Războiul Rece, într-un război nuclear la scară largă.
Ca răspuns la prezența rachetelor balistice americane Jupiter, în Italia și Turcia, la invazia eșuată din Golful Porcilor, din 1961, și la temerile sovietice, cu privire la o derivă cubaneză, spre China, prim-secretarul sovietic Nikita Hrușciov a fost de acord cu cererea Cubei de a plasa rachete nucleare pe insulă, pentru a descuraja o viitoare invazie.
S-a ajuns la un acord, în timpul unei întâlniri secrete între Hrușciov și prim-ministrul cubanez Fidel Castro, în iulie 1962, iar construcția unui număr de instalații de lansare a rachetelor a început mai târziu, în acea vară.
Între timp, campania pentru alegerile din Statele Unite ale Americii, din 1962, era în desfășurare, iar Casa Albă a negat acuzațiile de luni de zile, că ar fi ignorat rachetele sovietice periculoase, aflate la 140 km de Florida.
Pregătirile pentru rachete au fost confirmate atunci când un avion spion U-2, al Forțelor Aeriene ale SUA, a produs dovezi fotografice clare de instalaţii de rachete cu rază medie de acțiune R-12 (nume de cod NATO SS-4) și R-14 (nume de cod NATO SS-5) cu rază intermediară.
Când acest lucru a fost raportat președintelui John F. Kennedy, JFK a convocat apoi o reuniune a celor nouă membri ai Consiliului de Securitate Națională și alți cinci consilieri cheie, într-un grup care a devenit cunoscut sub numele de Comitetul Executiv al Consiliului de Securitate Națională (EXCOMM).
În timpul acestei întâlniri, președintelui Kennedy a fost inițial sfătuit să efectueze un atac aerian, pe pământul cubanez, pentru a compromite aprovizionarea cu rachete sovietice, urmată de o invazie a Cubei.
După o analiză atentă, președintele Kennedy a ales o cale de acțiune mai puțin agresivă, pentru a evita o declarație de război.
După consultarea cu EXCOMM, Kennedy a ordonat o carantină navală, pe 22 octombrie, pentru a împiedica alte rachete să ajungă în Cuba.
Folosind termenul „carantină”, mai degrabă decât „blocadă” (un act de război, prin definiție legală), Statele Unite au putut evita implicațiile unei stări de război.
SUA au anunțat că nu vor permite ca armele ofensive să fie livrate în Cuba și au cerut ca armele aflate deja în Cuba să fie demontate și returnate în Uniunea Sovietică.
După câteva zile de negocieri tensionate, s-a ajuns la un acord între Kennedy și Hrușciov: în mod public, sovieticii își vor demonta armele ofensive din Cuba și le vor returna în URSS, sub rezerva verificării ONU, în schimbul unei declarații și unui acord public al SUA. să nu mai invadeze Cuba.
În secret, Statele Unite au convenit cu sovieticii că vor demonta toate MRBM Jupiter, care fuseseră dislocate în Turcia, împotriva Uniunii Sovietice.
S-a dezbătut dacă Italia a fost inclusă sau nu în acord. În timp ce sovieticii și-au demontat rachetele, unele bombardiere sovietice au rămas în Cuba, iar Statele Unite au menținut carantina navală, până la 20 noiembrie 1962.
Când toate rachetele ofensive și bombardierele ușoare Ilyushin Il-28 au fost retrase din Cuba, iar blocada a fost încheiată oficial pe 20 noiembrie.
Negocierile dintre SUA și URSS au subliniat necesitatea unei comunicări rapide, clare și directe, pe linia de comunicaţii dintre cele două superputeri.
Drept urmare, a fost înființată linia fierbinte Moscova-Washington. O serie de acorduri au redus ulterior tensiunile SUA-sovietice timp de câțiva ani, până când ambele părți au reluat în cele din urmă extinderea arsenalelor nucleare.