După eliberarea unei mici părţi din Ucraina cea ocupată de Rusia, încep să iasă la iveală ororile făcute de ruşi aici.
Mykhailo Yatsentiuk a părăsit subsolul pentru a face ceai pentru nepoata lui, chiar în momentul în care bomba a lovit. Când și-a revenit în fire, o jumătate de oră mai târziu, întreaga secțiune din mijloc a blocului său fusese distrusă; subsolul în care se adăpostise împreună cu familia și vecinii a fost cuprins de flăcări.
Guvernul ucrainean spune că 54 de persoane au murit în complexul de apartamente de pe strada Pershotravneva, nr. 2, din Izium, în estul Ucrainei, pe 9 martie, aproape jumătate din locuitorii clădirii.
Familii întregi au fost ucise în atac, inclusiv Yatsentiuk, Kravchenko și Stolpakova.
Soarta lor a rămas în mare parte necunoscută până acum câteva săptămâni, când forțele ucrainene care urmăreau o contraofensivă au eliberat Izium, după șase luni de ocupație rusă, dezvăluind un loc de înmormântare în masă, la periferia orașului.
Majoritatea locuitorilor din Pershotravneva, nr. 2 au fost îngropați acolo, printre peste 400 de morminte, puțini având semne de identificare, altele decât numere împodobite, pe cruci de lemn brute.
După ce a vorbit cu un supraviețuitor, foști rezidenți și membri ai familiei și a analizat fotografiile și videoclipurile realizate în urma atacului și după eliberarea orașului, CNN poate spune acum povestea a ceea ce s-a întâmplat la Pershotravneva, nr. 2, în acea zi.
„Am început să strig… Nimeni nu a răspuns”
Din blocul de apartamente nu mai rămăseseră decât două turnuri, de fiecare parte, cu un morman fumegând de moloz în mijloc.
Luni mai târziu, după eliberarea Iziumului, Dmytro Lubinets, comisarul pentru drepturile omului al Parlamentului ucrainean, a stat în fața ruinelor și a declarat că moartea celor uciși acolo, „ca urmare a unui atac aerian al trupelor ruse”, e parte a „unui genocid al națiunii ucrainene.”
Localnicii spun că, după atacul aerian, forțele ruse au atacat clădireaa cu tancuri, care trăgeau de peste râu.
Când fumul s-a îndepărtat, pereții, podelele și tavanele au fost rupte, dezvăluind casele oamenilor care locuiseră acolo. Mulți dintre ei erau acum morți, îngropați în propriul subsol, unde se adăpostiseră.
Yatsentiuk și-a pierdut șapte membri ai familiei în acea zi – soția sa, Natalia, mătușa Zinaida, fiica Olga (cunoscută și prin diminutivul Olya) Kravchenko și soțul ei, Vitali Kravchenko, fiul lor, Dima, care avea 15 ani, Oleksii, care avea 10 ani.
„Am început să strig Olya, Natasha, Vitaly… Nimeni nu a răspuns”, a spus el. „Când am ajuns sus [la parter], m-am așezat și am început să plâng, să țip. Oh Doamne.”
„Era clar atunci că oamenii au murit în familii”
Izium, a consemnat CNN, cu o populație antebelică de peste 40.000 de locuitori, este un oraș mic, genul în care colegii din școala primară rămân prieteni pe viață și familiile locuiesc în aceeași clădire timp de generații. Anastasiia Vodorez și Elena (Lena) Stolpakova au crescut împreună.
Vodorez îi descrie pe Stolpakovi ca pe o familie „foarte fericită, unită”. „Prietenii s-au adunat întotdeauna la locul lor, pentru că ne-am distrat foarte mult acolo”, a spus ea pentru CNN. Ei au venit din Republica Cehă, unde a locuit în ultimii patru ani.
Când a început invazia Ucrainei, de către Rusia, prietenii au îndemnat-o pe Lena să părăsească Izium, dar tatăl ei, Aleksander, a refuzat să-și părăsească casa de pe strada Pershotravneva nr. 2. Când prietenii au aflat că casa Lenei s-a prăbușit din cauza bombardamentelor, au decis că „până când am găsit-o, ea era în viață pentru noi”.
Eforturile de recuperare au început la sfârșitul lunii martie; primele cadavre au fost scoase la puțin mai puțin de o lună de la atac.
„A fost clar atunci că oamenii au murit cu familiile”, a spus Tetiana Pryvalykhina, dintr-o altă locuință din 2 Pershotravneva, care a părăsit orașul, dar și-a pierdut mama sa cea profund religioasă, Liubov Petrova, în atacul aerian.
În loc de la subsolul pe care îl folosiseră ca adăpost împotriva bombelor acum era crater. „Oamenii au fost sfâșiați, mama mea a fost sfâșiată”, a spus Pryvalykhina.
Salvatorii locali au lucrat sub forțele ruse de ocupație, pentru a găsi și îngropa cadavrele. Sora lui Pryvalykhina, Victoria, se ducea în acel loc în fiecare zi, în speranța că își va găsi mama.
„Oamenii erau fără chip. A fost foarte greu de recunoscut. Au dus trupurile fără cap, au dus brațele și picioarele separat”, își amintește Pryvalykhina că i-a spus sora ei.
Familia Stolpakova a fost găsită în sfârșit în mai.
„Toată familia era la subsol: Lena, soțul ei, Dima, cele două fiice ale lor [Olesya și Sasha], părinții Lenei, Aleksander (Sasha) și Tania, sora mai mică a Lenei, Masha, precum și bunica Lenei, Liuda”, a spus Vodorez.
Singurul membru supraviețuitor al familiei a fost cealaltă bunica a Lenei, Galia, care locuia în altă parte a oraşului.
Toți cei care au murit în acel bloc de apartamente, cu excepția a 12, au fost înhumați într-un loc de înmormântare în masă, într-o pădure de pini din apropierea orașului, potrivit lui Yatsentiuk.
Multe familii au spus că nu au avut voie să reîngroape sau să viziteze mormintele celor dragi, în timp ce orașul era sub ocupație rusă.
Înainte de a fi distrusă de bombe, 2 Pershotravneva era o clădire cunoscută în oraș pentru simțul său comunitar și pentru straturile de flori bine întreținute. Era un loc în care generațiile tinere făceau grătare, iar generațiile mai vârstince se adunau, să discute.
„Casa a fost mereu plină de râsete ale copiilor, erau întotdeauna mulți copii pe locul de joacă”, își amintește Pryvalykhina, despre fosta ei casă.
Ea a părăsit Izium cu fiica ei, pe 4 martie, cu doar cinci zile înainte de atacul aerian care a ucis-o pe mama ei. Petrova nu a vrut să-și părăsească casa în care stătea de mai bine de 30 de ani. A fost una dintre ultimele care au fost scoase din ruine.
„Am stat și m-am rugat”
Majoritatea mormintelor de la locul de înmormântare în masă sunt marcate cu cruci simple din lemn; câteva au depuse flori sau coroane de flori.
Mormintele familiei Stolpakova au fost unele dintre puținele cu nume și date de naștere și deces înscrise pe ele. Mormântul lui Liubov Petrova este marcat doar cu numărul 283. Alții pot rămâne anonimi pentru totdeauna.
Yatsentiuk a părăsit Izium după ce și-a îngropat familia, în aprilie, dar de atunci a plecat în vizită, într-o misiune umanitară.
Deși ucrainenii au eliberat Izium, încă nu există electricitate în oraș, iar oamenii de acolo nu au provizii de bază, cum ar fi alimente și medicamente.