Fostul ministru de Externe al Rusiei, Andrei Kozărev, din timpurile deschiderii euroatlantice, spune că teroarea e singurul lucru care i-a mai rămas lui Putin, „ca oricărui terorist mizerabil”.
Putin a ajuns să comită acte teroriste pentru că e disperat și e disperat pentru că a făcut trei greșeli majore, în războiul pe care l-a declanșat în Ucraina.
„Teroarea este singurul lucru care i-a mai rămas”, a punctat el. Kozîrev a mai explicat și de ce crede că Putin nu va recurge la folosirea armelor nucleare.
Într-un interviu pentru CNN, Andrei Kozîrev a declarat că Vladimir Putin a făcut trei greșeli majore:
„Prima, credea că Ucraina ar putea fi învinsă în două – trei zile. A doua, credea că SUA și Occidentul nu-i vor ajuta pe ucraineni, iar a treia, că a adus războiul acasă, când a anunțat mobilizarea”.
El a mai afirmat că Putin a lansat recentele atacuri asupra civililor ucraineni, pentru că „teroarea e singurul lucru care i-a mai rămas, ca oricărui terorist mizerabil din lume”.
„E disperat așa că revine la intimidare, adică amenință cu folosirea armelor nucleare, ceea ce nu va face, și la acțiuni teroriste în Ucraina și în Rusia”, a continuat Kozîrev.
Fostul oficial a explicat și de ce crede că Putin nu va folosi armele nucleare:
„E și el o ființă umană, așa că nu vrea să se sinucidă”.
