Un atac nuclear lansat de Rusia ar putea fi depistat prea târziu, se tem oficialii din domniu din Statele Unite ale Americii.
În contextul îngrijorărilor că eșecurile înregistrate de forțele armate ale Moscovei, în Ucraina, președintele Vladimir Putin ar putea să escaladeze dramatic războiul, scrie Politico.
Cinci actuali și foști oficiali americani le-au spus sub condiția anonimității celor de la Politico că agențiile de informații americane și aliate și-au intensificat eforturile de a detecta orice manevre militare sau comunicații rusești, care ar putea semnala că Vladimir Putin a ordonat folosirea unor arme nucleare, împotriva Ucrainei.
Președintele rus a ordonat ca forțele de descurajare nucleară ale Rusiei să fie puse în alertă maximă încă de pe 27 februarie, la 3 zile după ce a declanșat aşa-zisa operațiune militară specială.
Oficialii americani avertizează că orice indicii că liderul de la Kremlin a decis să folosească armele nucleare ale Rusiei, într-o tentativă disperată de a recâștiga inițiativa în război sau să intimideze Ucraina și comunitatea internațională să îi accepte revendicările ar putea veni prea târziu.
Acest lucru se datorează faptului că majoritatea avioanelor și lansatoarelor de rachete din dotarea forțelor armate rusești pot lansa și arme nucleare tactice, de dimensiuni mai mici.
Aceste tipuri de arme nucleare au fost proiectate pentru a fi folosite pe câmpul de luptă, spre deosebire de rachetele balistice intercontinentale, care lasă indicii specifice, când unitățile lor sunt puse în alertă sau mobilizate pentru antrenamente.
Asta înseamnă că dacă Putin și comandanții săi nu vor ca lumea să știe în avans, Statele Unite ar putea să nu afle niciodată că liderii de la Moscova au decis să schimbe munițiile convenționale, cu unele nucleare.
