Rusia a decis amânarea pe termen nelimitat a anexării teritoriilor ocupate

Share

Rusia ar fi decis să amâne pe termen nelimitat organizarea referendumurilor de anexare a teritoriilor ucrainene ocupate.

Totul, din cauza contraofensivei ucrainene din Harkov, anunță Meduza, citând două surse apropiate de Administrația Prezidențială de la Moscova.

Pentru că decizia ar fi fost luată de Kremlin, în timp ce Partidul Rusia Unită al lui Putin cere ţinerea referendumurilor pe 4 noiembrie.

Jurnaliștii de la Meduza, site independent ce operează în afara Rusiei, au fost cei care au relatat pentru prima dată, citând tot surse din interiorul Kremlinului, că administrația lui Vladimir Putin dorește anexarea tuturor teritoriilor ucrainene cucerite, nu doar a așa-ziselor republici populare Lugansk și Donețk, pretextul folosit pentru invadarea Ucrainei.

Informațiile obținute de jurnaliștii de investigație ruși, încă de la începutul lunii iunie, arătau că Moscova a început chiar să recruteze instructori și ofițeri politici, care să pregătească populațiile din teritoriile ucrainene, pentru anexarea la Rusia, și că o parte a acestora au fost deja trimiși pe teren.

Autoritățile de ocupație din regiunea Zaporoje, din sud-estul Ucrainei, au fost primele care au anunțat oficial, pe 9 august, organizarea unui astfel de referendum, deși toți liderii instalați de ruși în zonele ocupate exprimaseră anterior intenții asemănătoare.

Lunea trecută, unul dintre liderii instalați de forțele de ocupație ruse, în Herson, a anunțat că planurile de organizare a referendumului de alipire la Rusia au fost suspendate.

Anunțul a venit la exact o săptămână după declanșarea contraofensivei ucrainene din sudul țării.

Share