Ucraina a anunţat că trupele ruse care traversau Niprul, în regiunea ucraineană Herson, pe care Moscova o controlează, riscă să rămână blocate, după ce toate podurile existente au fost scoase din uz, relatează AFP.
”Singurul mijloc de a traversa fluviul pentru ocupanţi sunt pontoanele de lângă podul Antonivski, dar acestea nu vor putea satisface pe deplin nevoile lor”, a declarat deputatul regional Sergui Khlan, pentru televiziunea ucraineană.
El a mai spus că ”Rusia îşi transferă centrele de comandă de pe malul drept al râului, pe cel stâng, conştientă că, în cazul unei escaladări, acestea nu pot fi evacuate la timp”.
Oficialul a estimat la 20.000 numărul soldaţilor ruşi prezenţi pe malul drept al râului şi a precizat că pot oricând ”trece podurile avariate pe jos”.
Trupele ruse au cucerit la începutul invaziei oraşul Herson, de pe fluviul Nipru, singura capitală regională pe care au reuşit să o cucerească până în prezent.
Au înaintat câteva zeci de kilometri spre vest, dar cele trei poduri (două rutiere şi unul pe cale ferată) care traversează fluviul, în zona pe care o controlează, au fost bombardate în mod repetat, în ultimele săptămâni.
Cel mai important este podul Antonivski, din suburbiile oraşului Herson, care a fost vizat de mai multe ori de rachete, de la sfârşitul lunii iulie.
Un altul este podul Nova Kahovka, la 50 de kilometri nord-est, ţinta atacurilor din această săptămână.
”Ieri (n.r. vineri), forţele noastre armate au lovit în sfârşit şi eficient podul de lângă Nova Kahovka. Ruşii nu mai pot transfera echipamente, muniţii şi chiar alimente, pentru trupele lor”, a afirmat Khlan.
Ministerul britanic al Apărării a confirmat în raportul zilnic că ”cele două poduri rutiere principale care oferă acces la teritoriul ocupat de Rusia, de pe malul de vest al Niprului, sunt probabil nefuncţionale”.
