Separatiştii din Doneţk şi-au deschis o aşa-numită ambasadă, la Moscova, informează AFP. Natalia Nikanorova, ministru de externe al republicii pro-ruse autoproclamate în estul Ucrainei, a apreciat că situaţia de pe teren s-a agravat drastic, în ultimele zile.
Întrebată despre intenţia regiunii sale de a se uni cu Rusia, ea a răspuns:
„Nu ne grăbim. Obiectivul principal este să eliberăm republica. Apoi, va avea loc un referendum, la momentul potrivit, şi vom vedea care va fi voinţa poporului”.
Într-o astfel de situaţie, statutul reprezentanţei diplomatice a Doneţkului se va modifica, a precizat ea, în prezenţa ambasadoarei Olga Makeeva, conform Digi24.
Cele două au discutat cu presa, în curtea imobilului din centrul Moscovei, unde va funcţiona ambasada, protejată de un dispozitiv de poliţie.
La eveniment nu a asistat nici un oficial rus de rang înalt.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a recunoscut în februarie independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din bazinul Donbas, din estul Ucrainei, înainte de a ordona invadarea Ucrainei. Ofensiva rusă se concentrează în prezent în zona respectivă.
