Ramzan Kadîrov a trimis puşcăriaşii ceceni să lupte în Ucraina

Share

Ramzan Kadîrov, sluga lui Putin, el a făcut-o! În războiul din Ucraina au fost trimiși soldați scoși direct din pușcăriile cecene.

Aceștia s-au oferit voluntari și au fost scutiți de ispășirea pedepsei în detenție. Jurnaliștii de la Moskovskii Telegraf au analizat listele cu voluntarii trimiși de Kadîrov în Ucraina.

Acestea au fost făcute publice de către Serviciul Ucrainean de Informații și comparate cu deciziile instanțelor de judecată din Federația Rusă.

Astfel, s-a descoperit că peste 100 de voluntari ar fi trebuit să fie în închisorile din Rusia. Aceștia ar fi fost condamnați la închisoare, pentru diverse infracțiuni, de la înșelăciune, până la violență în formă deosebit de gravă și viol.

Din cei 953 de voluntari regăsiți pe listele publicate de SBU-ul ucrainean, nu mai puțin de 101 persoane au trecut sau prezent penal.

De altfel, dictatorul de la Groznîi s-a lăudat că a trimis 1000 de soldați în Ucraina. Oficialii de la Kiev au spus că militarii ceceni s-ar afla în spatele atrocităților din regiunea capitalei Ucrainei, după ce mai mulți supraviețuitori au relatat comportamentul inuman al acestora.

Cu toate acestea, după ce soldații lui Kadîrov au fost implicați în lupte directe, neprofesionalismul și lipsa de pregătire militară au ieșit la iveală.

Ucrainenii au publicat în mai multe rânduri imagini cu temuții soldați, care încep să fugă, în momentul confruntării directe.

Din cauza eroismului simulat, soldații ceceni și-au căpătat titlul de „Armata Tiktok”.

În mai multe filmulețe publicate de aceștia pe platforma socială se vede cum deschid focul în clădiri goale sau fără să aibă o țintă anume, totul pentru a încerca să-și contureze o imagine a invincibilității, relatează NEXTA.

Share