Rusia poate controla Marea Neagră, dar orice atac amfibiu pe coasta ucraineană pare riscant, în timp ce rachetele Kievului amenință că vor distruge navele rusești, dacă se apropie prea mult, spun experții.
Potrivit surselor de informații britanice, Rusia operează în jur de 20 de nave de război în Marea Neagră, unde echilibrul de putere este acum static, deoarece Turcia blochează orice acces al navelor aparținând unei părți aflate în război.
„Este «Mare Nostrum» a lor”, a spus căpitanul Eric Lavault, purtător de cuvânt al Marinei Franceze, o referire la termenul latin care înseamnă „Marea Noastră”, folosit în Roma antică, pentru a descrie Marea Mediterană.
Faptul că toate celelalte țări de la Marea Neagră fie aparțin deja NATO, fie speră să se alăture alianței occidentale, nu a înfricoșat pretenția Rusiei de supremație.
Pe hârtie, capturarea recentă a orașului de coastă ucrainean Mariupol și controlul rusesc asupra întregului litoral al Mării Azov ar trebui să sublinieze dominația rusă și să permită trupelor Moscovei să stabilească o legătură logistică directă între luptătorii din regiunea Donbas și portul de est Novorossiysk, a spus Lavault, citat de AFP.
Dar de la scufundarea surpriză, de luna trecută, a navei de război rusești Moskva, toate pariurile sunt anulate.
Dispariția navei amirale ruse a creat o mare incertitudine pentru atacatori, de-a lungul a ceea ce este încă o coastă controlată de ucraineni, între Odesa și România.
Acest lucru nu se datorează marinei Kievului, care a fost distrusă, ci rachetelor terestre, precum Neptun , despre care se crede că a dat lovitura fatală crucişătorului Moskva, și, în curând, rachetelor Harpon, pe care Marea Britanie urmează să le livreze Ucrainei.
Impactul scufundării Moskva asupra planificării rusești poate împiedica orice încercare a Marinei Ruse de a ateriza lângă Odesa, cu scopul de a înconjura inima sudică a Ucrainei și de a lega forțele ruse, cu separatiștii din regiunea transnistreană moldovenească.
„Acea zonă reprezintă o amenințare, de care rușii trebuie să țină seama”, a declarat expertul în apărare Igor Delanoe, de la Monitorul Franco-Rus, un organism de analiză politică, cu sediul la Moscova.
Orice astfel de atac este în prezent la îndemâna rușilor, a spus Delanoe. Progresul Rusiei în regiunea Donbas ar putea deschide noi opțiuni, a spus el, „dar aceştia vor trebui să neutralizeze apărarea de coastă”, a avertizat el.
