Antonio Guterres îl face praf pe Serghei Lavrov, în plină conferinţă de presă

Share

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, l-a făcut praf pe Serghei Lavrov, la Moscova, în fieful personal al acestuia.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a desființat retorica Rusiei, referitoare la așa-numita operațiune specială a armatei ruse în Ucraina și a precizat că, în acest caz, este vorba despre „o invazie”.

Declarația a fost făcută de șeful ONU, în cadrul unei discuții avute la Moscova, cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

„Potrivit Federației Ruse, avem de-a face cu o operațiune specială, cu obiectivele deja anunțate. Potrivit Națiunilor Unite, în conformitate cu rezoluțiile adoptate de Adunarea Generală, invazia rusă din Ucraina constituie o încălcare a integrității sale teritoriale și o încălcare a Cartei ONU”, a declarat ulterior Antonio Guterres. în cadrul unei conferințe de presă comune cu ministrul Lavrov.

Astfel, realitatea de necontestat este că în acest moment nu vorbim despre trupe ucrainene, în Rusia, ci de trupe ale armatei ruse în Ucraina, a precizat Guterres.

„Există un aspect care este foarte clar și evident, pe care nu-l poate schimba nici un argument. Nu există trupe ucrainene pe teritoriul Federației Ruse, dar există trupe ruse pe teritoriul Ucrainei”, a spus secretarul general al ONU, conform Digi24.

În replică, Serghei Lavrov a zgâriat gardul: Rezoluția ONU, care condamnă invazia rusă din Ucraina, ar fi fost adoptată în urma presiunilor Statelor Unite.

„Nu a fost o rezoluție adoptată prin consens, multe țări s-au plâns că au fost obligate de SUA, care au hărțuit ambasadorii și i-au presat să voteze rezoluția, au amenințat că se vor folosi de situația copiilor diplomaților, aflați în universități americane, sau de conturi deschise la bănci americane”, a spus Lavrov.

Ministrul rus Lavrov a ocolit, în cadrul conferinței de presă susținute alături de Antonio Guterres, acuzațiile referitoare la invazie și la crimele de război comise de armata rusă, în Ucraina.

Share