Elon Musk a cumpărat Twitter cu 44 de miliarde de dolari

Share

Elon Musk, director general al companiei Tesla Inc,  a încheiat un acord pentru cumpărarea platformei Twitter, pentru 44 de miliarde de dolari, anunţă Reuters.

După anunţarea informaţiei, acţiunile Twitter au urcat cu aproximativ 6%. Discuţiile privind finalizarea acordului, care săptămâna trecută părea nesigur, au accelerat în weekend, după ce Musk i-a încântat pe acţionarii Twitter cu detaliile financiare ale ofertei sale.

Sub presiune, Twitter a început să negocieze cu Musk achiziţionarea companiei la preţul propus, de 54,20 dolari pe acţiune, conform Ziare.com.

Acest preţ reprezintă o primă de 38%, comparativ cu cotaţia înregistrată pe 1 aprilie, ultima zi înainte ca Musk să provoace o surpriză, prin anunţul că a acumulat o participaţie de peste 9% la Twitter.

În urma tranzacţiei, Twitter nu va mai fi o companie publică, aşa cum era de la IPO din anul 2013.

Share