Ruşii fug de „operaţiunea specială” în străinătate, nu vor la răzbel

Share

Ruşii nu au defel chef de „operaţiunea specială” din Ucraina a preşedintelui Vladimir Vladimirovici Putin şi fug de încorporare în străinătate.

Ministerul rus al Apărării a dat asigurări că nu preconizează să-şi trimită rezerviştii la război în Ucraina şi denunţă chemări false primite de către ruşi, pe care le atribuie serviciilor secrete ucrainene, relatează AFP.

”Ministerul Apărării al Federaţiei ruse nu cheamă şi nu prevede să cheme cetăţeni rezervişti la comisariate militare”, anunţă un purtător de cuvânt al ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

Frica unei mobilizări generale a bărbaţilor ruşi a provocat un exod în străinătate, imediat după ce Vladimir Putin a lansat invadarea Ucrainei, pe 24 februarie.

Între ruşii care au fugit în străinătate se află numeroşi informaticieni, un mediu în care ruşii sunt reputaţi. Autorităţile ruse se tem de pierderea acestei pepiniere de competenţe.

Guvernul rus pregăteşte un proiect de lege privind o scutire a informaticienilor de armată, anunţa recent ministerul rus al Dezvoltării Dgitale. Acesta prevede de asemenea stimulente financiare, pentru ca IT-iştii să nu mai fugă din Rusia.

Share