Putin a semnat o lege de pedepsire a informaţiilor false privind invazia Ucrainei

Share

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat o lege, care prevede pedepse cu închisoarea de până la 15 ani, pentru informaţii false.

Vizată este reflectarea acţiunii Moscovei în străinătate, pe care Kremlinul o numeşte operaţiune specială şi care în realitate este invazie toată ziua.

Aceasta este o armă represivă suplimentară, pentru controlul informaţiilor, privind ofensiva Rusiei în Ucraina, relatează AFP, via Agerpres.

Textul, a cărui semnătură prezidenţială marchează intrarea în vigoare, pedepseşte ”difuzarea publică de informaţii false, cu bună ştiinţă, sub pretextul unor informaţii fiabile’,’ despre ”activităţi ale organelor de stat ruse, în afara teritoriului rus”.

Pedeapsa prevăzută creşte la 15 ani de închisoare, dacă informaţiile false „au antrenat consecinţe grave”.

Această lege o completează pe cea adoptată la începutul lunii martie, care prevede până la 15 ani de închisoare, pentru publicarea de aşa-zise informaţii false despre armata rusă.

Share