Separatist prorus din Donetsk: Blitzkriegul nostru a eşuat!

Share

Blitzkriegul rusesc din Ucraina nu a funcționat, iar aşazisa operațiune specială, a forțelor armate ruse, în Donbas, va fi întârziată.

Asta susține fostul ministru al Apărării din Republica Populară Donețk, Igor Strelkov, în cotidianul rus Pravda.

Strelkov este considerat o figură-cheie în cadrul tulburărilor civile pro-ruse din sudul Ucrainei, din 2014. Potrivit autorităților europene și ucrainiene, acesta a făcut parte din GRU.

Operațiunea din Ucraina nu va fi finalizată în zilele următoare, întrucât nu a fost posibilă îndeplinirea unora dintre condiţiile necesare, susține Strelkov.

În opinia lui, în două săptămâni, armata rusă nu a reușit să încercuiască nici unul dintre grupurile armatei ucrainene, pentru a o învinge complet, iar aceasta este o problemă mare și serioasă, scrie Pravda.

În opinia lui Strelkov, dacă armata ucraineană își retrage forțele din Donbas, ar fi nevoită să se stabilească la granița Niprului, ceea ce înseamnă că va fi organizată o nouă linie de apărare.

Aceasta va necesita un timp suficient de lung pentru ca autoritățile de la Kiev să mobilizeze din nou armata, este de părere Strelkov.

„În această situație, fiecare zi și fiecare săptămână sunt foarte importante, deoarece vă permit să evitați pierderi mari. Acum putem spune că blitzkrieg-ul rapid nu a funcționat”, a spus Strelkov, citat de Pravda.

Reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a declarat că ”operațiunea militară specială a Rusiei” în Ucraina se desfășoară strict conform planului.

Share