Joe Biden le-a spus liderilor statelor NATO și UE că SUA consideră că Vladimir Puțîn a decis să invadeze Ucraina, anunţă The Guardian.
Invazia ar putea avea loc în următoarele zile. Biden a prezentat aceste informațîi într-o videoconferinţă la care a participat şi Klaus Iohannis. Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat că există „semne foarte îngrijorătoare de escaladare a Rusiei”.
„Ne aflăm într-o fereastră în care o invazie ar putea începe în orice moment – și, pentru a fi clar, asta include și timpul Jocurilor Olimpice”, a declarat Blinken.
Casa Albă a declarat că Biden i-a sunat pe liderii statelor NATO, „pentru a discuta despre preocupările noastre comune, cu privire la acumularea continuă a forțelor militare ale Rusiei în jurul Ucrainei și coordonarea continuă, atât în ceea ce privește diplomația, cât și descurajarea”.
Un diplomat european a declarat că SUA a cerut această convorbire urgentă cu aliațîi din NATO și cu șefii Consiliului și Comisiei UE, pentru a împărtăși noile informațîi.
Agențiile de informații occidentale consideră că obiectivul cel mai probabil al unei ofensive rusești ar fi să încercuiască Kievul și să forțeze schimbarea regimului.
La câteva minute după apelul lui Biden, ministerul britanic de Externe i-a îndemnat pe cetățenii britanici din Ucraina „să plece acum, prin mijloace comerciale, în timp ce sunt încă disponibile”.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că personalul neesențial de la misiunea diplomatică rusă din Ucraina a fost sfătuit să părăsească țara pentru o vreme, potrivit agenției de știri TASS. Alte ambasade au intensificat evacuările.
Potrivit Walla News, Israelul a ordonat membrilor de familie ai personalului diplomatic să părăsească țara, Uniunea Europeană ar fi planificat să își evacueze propriul personal, iar Kyiv Post a relatat că SUA a cerut membrilor americani ai misiunii de monitorizare a Ucrainei, condusă de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, să părăsească țara până marți.
Viceamiralul Nils Andreas Stensones, șeful serviciului norvegian de informațîi, a declarat că Rusia are în prezent 150.000 de soldați masați în jurul Ucrainei și a precizat că decizia de a ataca sau nu îi aparține lui Vladimir Putin.
„Acum, depinde în primul rând de președintele Putin dacă alege să facă acest lucru”, a declarat Stensones. „Este dificil de spus dacă este probabil sau nu, pentru că decizia îi aparține exclusiv președintelui rus”.
El a adăugat că rușii „au tot ce le trebuie pentru a realiza totul, de la o invazie minoră în est, la atacuri minore ici și colo, în Ucraina, sau o invazie completă, cu, eventual, o ocupație a întregii Ucraine sau a unor părți din Ucraina”.
Agențiile de informațîi occidentale sunt în mare parte de acord că Putin a pus acum la punct suficiente trupe pentru a încerca o invazie, un sentiment reflectat în avertismentele din ultimele 24 de ore din partea lui Biden și a premierului britanic, Boris Johnson.
O serie de scenarii de invazie sunt considerate posibile, dar predomină convingerea că orice intervenție militară ordonată de Putin ar fi concepută pentru a obține o schimbare de regim, la Kiev. Acest lucru ar putea să fie un atac fulger, menit să încercuiască Kievul, cu intenția de a forța prăbușirea guvernului președintelui Zelenski și de a încerca să instaleze un regim pro-rus, fără război urban.
Johnson a subliniat că orice invazie ar însemna o eroare de calcul masivă din partea lui Putin, deoarece Ucraina „va lupta și va rezista foarte puternic”.
