10.000 de euro/oră costă avionul cu care umblă Ciolacu în campanie

Share

Cam 10.000 de euro/oră a costat avionul de campanie tocmit de Ciolacu, ca să ajungă la Baia Mare. Unde a mâncat fasole la cantină, cu poporul.

Gulfstream G200 se numeşte aparatul de zbor. Cât costă să cumperi un astfel de avion? Gama de prețuri e situată între 4,2  și 4,75 milioane de dolari.

10.000 de euro/oră costă avionul cu care umblă Ciolacu în campanie

Potrivit datelor Flightaware, avionul cu indicativul MYJ121, aparținând companiei My Jet, cu sediul în România, a decolat de pe aeroportul Băneasa la opt dimineața și a aterizat peste 43 de minute la Baia Mare.

De la Baia Mare, avionul a plecat în această după-amiază spre Sibiu, unde a aterizat la 3.22. Probabil că, de aici, Ciolacu s-a dus la Alba Iulia, unde a fost tot azi în campanie, conform defapt.ro.

Premierul putea folosi o cursă Tarom ca să ajungă la Baia Mare, dar aceasta pleca la ora 2 după-amiaza din București și ajungea la 3.13 la Baia Mare.

Citeşte şi: 

Avionul Gulfstream G200 folosit de Ciolacu poate fi închiriat cu circa 10.000 de euro pe ora de zbor, dar prețul variază foarte mult. Avionul are capacitatea de a transporta 8-10 persoane.

„Șeful PSD a coborât din avion alături de Mihai Tudose, șeful campaniei electorale la europarlamentare, și Paul Stănescu, secretarul general al partidului, după cum arată imaginile surprinse de un cititor G4Media”, relatează acest website.

Pe Facebook, liderul PSD s-a lăudat doar cu faptul că a mâncat la cantină, de unde a și postat o fotografie.

Citeşte şi: 

„Am fost astăzi (vineri-n.r.) la fabrica de mobilă Aramis, cel mai mare producător şi exportator de mobilă din Maramureş. Vorbim de o firmă cu capital integral românesc, care oferă locuri de muncă pentru mai mult de 5.500 de oameni.

Am încredere că Gabriel Valer Zetea va continua sa susţină, ca viitor preşedinte de Consiliu Judeţean, firmele româneşti! Ps: de mult n-am mai mâncat o fasole atât de bună”, a relatat Ciolacu.

Share