Putin ar putea încerca să atace România sau Estonia

Share
Putin ar putea încerca să atace România sau Estonia
Ca să ştii ce va face omul, trebuie să ştii ce fel este omul.

Putin ar putea să încerce să atace ori România, ori Estonia, dorind astfel să testeze forţa, viteza şi modul de reacţie al Alianţei Nord-Atlantice.

Digi24.ro publică articolul C. Degeratu: Rusia vrea să pună la îndoială capacitatea NATO de a riposta când este lovit un teritoriu al unui stat membru, citându-l pe fostul şef al Statului Major al Armatei din timpul mandatului lui Emil Constantinescu ca preşedinte şi confirmând o serie de lucruri pe care le-am afirmat de acum 10 luni, în articolul Cum am putea ajunge la al treilea război mondial.

Voi relua aici analiza, cu noi argumente, updatând informaţia. Iată faptele.

În mintea lui Vladimir Vladimirovici Putin, fost ofiţer KGB, războiul clasic, în care două armate se înfruntă pe câmpul de luptă, la vedere, cinstit, este o chestie păguboasă.

Vova Putin gândeşte în termeni de ofiţer de servicii secrete, nu în categorii militare. Atacurile sale asupra actualelor şi viitoarelor ţinte au fost începute încă din primul an al mandatului său.

Putin a fost întotdeauna doritor să refacă vechiul imperiu. Cel ţarist. Cel sovietic. În mintea sa, acesta se confundă, tulbure, cu Noua Rusie, Noua Hoardă din elucubraţiile lui Dughin şi se vede pe sine însuşi în capul bucatelor acestei construcţii tembele.

Pentru a o edifica, Vladimir Putin foloseşte şantajul economic, războiul economic, infiltrarea cu agenţi acoperiţi ai serviciilor secrete, sădirea de intrigi şi duşmănii între cei pe care vrea să-i domine, subminarea statelor-ţintă şi abia apoi cucerirea manu militari.

Iar când o face, caută să aibă pagube umane şi materiale minime în tabăra sa şi, în buna tradiţie sovietică, distruge tot (active) în teritoriul inamic cucerit.

Nu trebuie să ne facem iluzii că, dacă vreodată va lăsa din mână, forţat de context, Donbasul, va ezita vreun moment să distrugă şoselele, căile ferate, uzinele, aeroporturile etc. de aici.

Aşadar, când avioanele ruseşti au pătruns în spaţiul aerian NATO, în opinia mea Putin a urmărit şi urmăreşte să testeze forţa şi viteza de reacţie ale inamicului. Tactica folosită de acesta. Tipul avioanelor aruncate în confruntarea aeriană. Calitatea piloţilor şi a comunicării.

La fel, acum el se află la porţile Mariupolului şi dă teste. E la doi paşi de Harkov şi Dnepropetrovsk şi iar dă teste.

Prima ţintă: Estonia

Am explicat în articolul meu de acum 10 luni că prima şi cea mai facilă ţintă a lui Putin este estul Estoniei, regiunea de la vest de râul Narva, învecinată cu raionul rusesc Moskovski.

E floare la ureche pentru Putin să treacă râul Narva şi să intre în Estonia. El va observa apoi cu atenţie cum va reacţiona NATO. Este caz de art. 5 din Tratatul Nord-Atlantic.

Cred că e dispus să vadă ce se va întâmpla, sacrificându-şi nişte trupe speciale. Probabil că acestea au pregătite planuri de contingenţă pentru retragerea la est de Narva în anumite condiţii.

Dar scopul lui Putin este să mai creeze şi în această regiune estică din Estonia o nouă enclavă, cu care să pună presiune asupra NATO şi UE. Tupeul acestui om este incredibil.

Galaţi, extremă urgenţă

Am făcut facultatea în acest oraş. Din căminul E, spre est, în zilele senine, se vedea, peste Brateş, Basarabia. La dreapta este Zona Liberă Giurgiuleşti, singura făşie de pământ azi a R. Moldova care este port, legată de mare prin Dunăre. Aici, basarabenii au construit spaţii logistice, au echipamente specifice, infrastructură.

Foarte aproape, la est, este Reni, Ucraina, Oblastul Odesa. Dacă Putin cucereşte această regiune a Ucrainei, este, exact aşa cum spunea Traian Băsescu, la Gurile Dunării.

Galaţiul este astăzi un oraş corupt, aşa cum a fost întotdeauna. Dominat de mafia roşie, care l-a prăpădit întotdeauna şi l-a făcut, din păcate, să fie un loc unde nu mai merge nimic şi afacerile s-au făcut praf şi pulbere.

Mai există doar mafioţii locali, înnebuniţi că-i leagă DNA. Aici e moale ariciul, la burtică, din punctul de vedere al lui Putin.

Aici, la nord, de-a lungul Prutului, în regiunea foarte săracă dinspre Tuluceşti şi Bârlad, dar şi spre sud, unde e Brăila, la fel de coruptă ca şi Galaţiul, deci la fel de penetrabilă, şi tentaţiile sunt de altă natură: Gurile Dunării.

E posibil ca şi aici să se gândească nebunul de Vova Putin să-şi facă un buzunăraş, o enclavă de presiune.

Reacţia NATO

La genul de diversiuni, fonfleuri, false atacuri, gherile, atacuri pe bune, retrageri, reveniri practicate de Putin, nu trebuie să ne imaginăm că americanii cei lipsiţi de imaginaţie sunt cei ce vor improviza.

SUA vin în NATO cu banu’, tehnologia formidabil de înaltă şi forţa militară clasică, pregătită pentru o confruntare militară. Cei ce au avut întotdeauna imaginaţie în afacerea asta au fost englezii.

În al doilea război, americanii aveau o problemă uriaşă cu minele plantate de nemţi. Ei ştiau că, după debarcarea din Normandia, vor întâlni teritorii infestate cu mine şi nu aveau soluţie. Le-au cerut o mână de ajutor britanicilor.

Aceştia au inventat un tanc care arunca efectiv nişte lanţuri înaintea sa, ce măturau câmpurile de mine, făcându-le să explodeze.

Tot englezii sunt cei ce au fost în stare să reacţioneze incredibil la bombardamentele germane asupra Marii Britanii, construind celebrele avioane de vânătoare Spitfire sub bombardament nemţesc, gata să fie cuceriţi de Germania Hitleristă.

La începutul luptei, nu aveau nici avioane, nici piloţi suficienţi. Au construit avioane într-un ritm formidabil şi au instruit tineri complet neexperimentaţi, transformându-i în notorii piloţi RAF care i-au înspăimântat pe nemţi cu atacurile lor devastatoare.

Aşadar, cred că trebuie să ne aşteptăm să intre în funcţiune ingeniozitatea britanicilor, peste tehnologia americană.

Oricum, forţele NATO nu s-au confruntat niciodată în teren cu un  asemenea adversar conştient că e inferior ca tehnică militară şi care încearcă să o compenseze cu un soi de gherilă de mileniul trei.

Concluzie

Cred că va fi o confruntare stranie, în care vor muri oameni şi vor fi ocupate de Putin şi, în timp, eliberate teritorii.

Cred că va fi o confruntare, pentru că Putin acesta asta vrea.

Cred că există posibilitatea să fie date câteva lovituri nucleare.

Nu cred că va exista vreun stat NATO care să fie cucerit complet de Vladimir Putin.

Cred că Ucraina poate fi complet ocupată, dar e probabil ca, pe o linie ce începe dinainte de Kiev şi ajunge la Cernăuţi, să se opună o rezistenţă îndrăcită, cu ajutorul NATO.

Cred că Ungaria va face tot ce este posibil pentru a crea enclave în Transilvania, începând cu Ţinutul Secuiesc, care în realitate, ca enclavă separatistă, va fi (dacă va fi) tot o diversiune a lui Putin.

Cred că există şansa ca Vladimir Putin să fie învins înainte ca nebunia aceasta să înceapă sau în timpul ei, dacă este dat la o parte.

Share